Sexymental
SEXYMENTAL
Foaie pentru minte minimă și iubitură
Preambul
poate că e Duminică în fiecare zi dar noi nu știm decât să o poreclim aiurea Luni, Miercuri sau Sâmbătă. poate că fiecare clipă are Duminica ei iar săptămânile, anii și toată viața sunt doar o clipă de bucurie. religia caută adevărul de ieri iar știința cel de mâine. doar arta simte adevărul de aici și acum. și adevărul lui Aici și Acum e Viața, ca o Duminică. simțită și nu doar gândită, cu toate simțurile, în toată bucuria și deplinătatea ei, pentru totdeauna.
1. Dreptul la stângăcie (aforisme)
-
Dreptul la stângăcie (aforisme)
omul nu are nicio explicație dar s-a îngerizat al dracului!
îmi permit să fac pe prostul: aflu zilnic că nu știu nimic!
orice idee nouă nu e decât un pretext ca, mai târziu, proștii să se laude că o știu!
ar trebui să fim mândri de prostia noastră: avem ce exploata, deștepta sau chiar maestrifica!
iertăm prostia fiindcă e frumos-drăgăstoasă: tem-bella nostra amoreus innocentia!
viața, acest coșmar în care mereu ne trezim că visăm!
uitați-vă cu atenție la om și veți înțelege de ce vă spune că natura se prostește...
sunt un optimist: nu-mi dau palme înainte să-mi iau un șut în dos...
n-o să te pună niciodată pe gânduri ceva care încă te mai poate prosti. viața e o curvă. hi-hi-hi!
tatăl meu e lemnolog (zice Pinocchio)...mi-a făcut un kilometru nazal!
ratarea... această sălbăticiune pipăibilă!
cea mai subtilă ironie mi se pare moartea: ne trebuie o viață întreagă ca s-o înțelegem!
moartea n-are decât să se odihnească în pacea ei tembelă! atâta timp cât sunt, e absolut firesc să nu o cunosc. când o să mă ia lumea ailaltă o vor cunoaște sau chiar îi vor da te miri ce importanță alții. eu, în nici un caz!
s-au cunoscut pe Internet și și-au dat întâlnire "ca să moară împreună"... iată ce viteze molto vivace pot să atingă japonezii în lumea noastră grăbită și aglomerată! o lume în care n-avem timp nici să "murim ca lumea"! o lume în care tot mai mulți obosesc să trăiască, încă înainte de a ști ce-i aia oboseala. o lume în care obosim de prostie, pentru că nu suntem în stare nici să ne facem că trăim!
orice am face e contra naturii prostia de a nu munci. până și viermele e un maistru minier, în paradisul lui fructifer!
nu suntem liberi cu adevărat până când nu se revoltă și nu ne-a părăsit absurdul, pe care l-am domesticit!
din momentul în care începem să ne amintim ceva, am gustat deja din prima porție de moarte, suntem deja niște bețivi ai nimicniciei. amintirile care nu le lași să moară nu te lasă să trăiești. a trăi din amintiri este specialitatea viermilor. ergo: există ieri pentru că proștii nu știu ce-o să fie mâine!
paradisul, așa utopic cum e, nu-l putem uita pentru prima dragoste (un sărut cu gust de mere coapte, s-ar zice) și care, de fapt, a creat Legenda. în rest, tot "avantajul călărețului" e că șarpele nu ne-a strâns de gât. iartă-l Doamne căci nu știa ce face!
cel mai bun lucru care ni se poate întâmpla este să sperăm într-o altă lume. iar în asta să disperăm liniștiți!
știința, care a pornit vitează în recunoașterea necunoscutului, nu se poate lăuda că a trecut de aceste două cuvinte: recunoașterea necunoscutului...
Beethoven avea o ureche mai silențioasă decât cealaltă, care nu se auzea!
omul nu se poate identifica lui Dumnezeu decât punându-se de acord cu imposibilul. dacă însăși identificarea Divinității cu omul, în cazul lui Isus, a fost imposibilă, rezultă că fenomenul invers e și mai imposibil!
mă țin ocupat, îmi place să scriu ca să nu urlu de silă. sunt o specie ciudată: un intelectuanimal!
după cum spuneam, pseudo-recepția lăsa de dorit. mă gândeam serios să-i pun urechile pe nas să vadă mai bine cum să își suflece mâinile, să atingă sublimul!
tradiția e să-ți pui proteza, să râzi cu toată gura de aur ieftin... a melancoliei.
la grădina zoologică, între aerobe și târâtoare, popa cu bancherul își disputau nemurirea.
se spune că a pleca înseamnă a muri un pic. daca nu de tot. dar a veni nu înseamnă neapărat a învia...
frumusețea e splendoarea adevărului, spun francezii. dar fără adevăr, fără autentic, ca orice minune... durează trei zile!
memoria e o calamitate de târâtoare, pornită mereu pe răzbunare: de ziua mea mi s-a furat bicicleta! vi se pare un fapt de o jalnică memorabilitate? da de unde! m-am distrat de minune! lumea mănâncă sărăcie pe pită și fură în draci, pe când eu nu găsesc altceva mai bun de făcut decât să râd și să uit...
până și fricosul care "doar speră" are un plan: speranța, pe care toată lumea o nutrește, este cel mai colosal plan al omenirii! e chintesența tuturor planurilor posibile! care scepticism domnule? povești de adormit prăpăstii...
Duminica dimineața "ne celebrăm" plictiseala generală de la biserică sau televizor. fiecare pe publicitatea lui: la deodorante sau la Dumnezeu. ne parfumăm păcatele sau ne sfințim transpirațiile, să ne treacă de urât. "nihil sine Deo"- spune popa. și același lucru reclama, la deodorant...Duminica dimineața e păcat dar mirosim a plictis cu toții...bine cel puțin, vorba aia, că ne-am şpreiat!
cea mai bună glumă pe care am auzit-o de la Bau-Bau încoace este moartea. astfel, culmea fraierului e sinuciderea! care problemă filosofică? zi moarte...și trage apa!
găsesc că e absurd și mi-e ciudă că toți copacii se dezbracă tocmai când vine frigul! suntem prea ocupați sau distrați, prea puțin sau deloc atenți să dăm absurdului ce e al absurdului, mai bine-l numim, atât de duios de prăpădiți, destin. naiba s-o ia de lume care ne pune să destinăm sau să fim destinați!
lecții de progres și preamărire...pentru cine pentru cea mai conștientă specie pe cale de dispariție?
cât de brontozaură e gânganiada asta a noastră!
asta e, realitatea ne scapă. și anume ne scapă câte una peste ochi. restul e Science Fiction. adică vedem stele.
singura idee pentru care merită "să-ți rupi gâtul" este aceea că omul poate fi și altceva decât un simplu sau un strălucit repetent...
minunatul infern actual nici nu putea veni decât dintr-un paradis paradit...
dacă singura problemă, în definitiv, e moartea...singura rezolvare e să trăim fără probleme!
într-un univers ilicit a cărui singură lege viabilă e descompunerea, grijile și nostalgiile sunt sentimente excesive și redundante. cu singura și stupida utilitate că îți prelungesc suferința, încercând să o "trateze"...
monologurile siderate ale zoologiei mă fac să cred că singurătatea e singurul mediu care nu are nevoie de "alt univers", e suficientă sieși și pretutindeni în largul ei, pur și simplu...
aș fi putut să jur că mă înjura, în sinea ei, cu toată dragostea de care se simțea incapabilă...în rest era de o frumusețe inubliabilă, era o durere doar să te uiți...
liderii de piață de mâine vor fi companiile de asigurări si entertainment, ziua fiecăruia se va împarți în neo sclavagism și anarhie iar siguranța si destinderea vor fi la mare căutare. secolul 21 va termina cu "democrația" și religia sau nu va mai fi deloc...
orice motor de căutare devine, de la un moment dat încolo, un motor de rătăcire. întrucât oricărui lucru i se adună, analogic Atotștiutorului, prea multe definiții. orice prea-definit devine inevitabil o definiție imposibilă.
omul acela s-a trezit singur și s-a pornit să plângă. acest fel de durere e o degeaba ridicolă. nicio durere a părăsirii nu merită nimic. în locul
Impressum
Verlag: BookRix GmbH & Co. KG
Texte: copyrighted to (c) George G. Asztalos, 2016.
Lektorat: George G. Asztalos
Tag der Veröffentlichung: 18.03.2010
ISBN: 978-3-7396-5112-5
Alle Rechte vorbehalten
Widmung:
maybe everything hapens in a monkey that came to make the rules in heaven