Prima Literă

 

 

 

 

 

 

 

 

"Nu lăsa visele să piară, pentru că dacă visele mor, viața nu este decât o pasăre cu aripi rupte care nu mai poate zbura."

~ de Langston Hughes

Never stop dreaming

 

 

- Mamă, nu mai râde de visele mele. De ce spui că sunt irealizabile? Doar pentru că e scump? Poate ajung actriță sau scriitoare, mai știi.    

- Asta trebuia să o faci de mică precum sportivii și alte staruri din ziua de astăzi. Dacă vei începe de pe acum nu vei reuși prea sus, Rebecca. Trebuie să ai talent la așa ceva. Cu toții visăm și e bine, dar să nu confundăm realitatea cu visele, te rog. Iar acum treci în camera ta fiindcă este târziu, iar tu ai mâine școală.    

- Tată! Spune și tu ceva.    

Tânăra îl privea disperată sperând că îi va lua apărarea. Știa că ceea ce visa ea nu era tocmai ușor de realizat, dar era posibil. Mereu și-a dorit să se mute în America și să fie cunoscută de mulți oameni. Iubea să primească atenție din partea tuturor și se enerva ușor dacă ce spunea ea se lua în derâdere. Iar faptul că părinții ei nu o luau în serios, o durea. Era ca și cum mii de ace i-ar fi străpuns corpul, poate și mai rău. Avea nevoie de părinții ei, să creadă în ea și să nu o mai vadă un copil mic care numai visează și nu e conștientă de lucrurile ce se aflau în jurul ei. Iar visurile ei nu erau numai dorințe, ci și speranța și încrederea în sine însuși că va reuși să facă ceva măreț în viața ei monotonă.    

Era și vina ei că nu începuse să facă ceva. Nu era niciodată târziu să începi cu ceea ce îți plăcea. Adevărul era că lenea ei le întrecea pe toate. Avea ambiție, dar nu destul de multă încât să ducă totul până la capăt. De vină era și faptul că nimeni nu o susținea și încuraja în ceea ce făcea.    

- Mama ta are dreptate. Nu înțeleg de ce insiști în a deveni cunoscută și în a trăi în New York. Uită-te la toate vedetele din ziua de astăzi. Toate se droghează și au o viață mizerabilă atunci când nu apar la televizor. Treci la culc- , spuse tatăl ei încă privind ziarul din mâinile lui aspre, dar fusese întrerupt. Rebecca deja fugise în camera ei, trântind nervoasă ușa după ea.    

Părinții ei erau niște oameni amuzanți, realiști și trecuți prin viață. Au făcut multe sacrificii ca sa aibă posibilitatea de a-i crea ficei lor un viitor mai bun decât au avut ei. Din păcate o prea răsfățau fără să-și dea seama că acest fapt nu o lăsa pe adolescentă să se maturizeze cum trebuia la vârsta ei. O iubeau nespus de mult, arătând-o întrun mod mai ciudat, cum ar fi zâmbete largi ieșite din comun și îmbrățișări în momente nepotrivite, ceea ce nu îi plăceau Rebeccăi. Erau indulgenți și dacă o puteau ajuta pe fiica lor o făceau. Îi cumpărau tot ce își dorea, iar ca să se simtă bine îi făceau mereu pe plac. Știau că era greșit, dar parcă nu îi lăsau inima să fie duri cu ea.     

Tatăl ei era un om glumeț și rareori serios. Arăta destul de tânăr pentru vârsta lui. Era înalt, păr scurt și puțin cărunt, avea o față luminoasă, iar ochii albaștrii. De la el avea Rebecca culoarea ochilor. Acesta lucra ca și inginer mecanic la o firmă mică din Londra.     

Mama ei era opusul tatălui. Nu știa de glumă, de puține ori o vedeai râzând. Era din cauza vârstei și oboselii de la muncă. Avea mai mereu cearcăne sub ochii, ceea ce o făcea să pară bătrână. Deobicei era confundată ca fiind sora mai mare a Rebeccăi, dar de când a început să muncească la o firmă de croitorie din afara orașului, ea nu mai arăta așa de tânără. Ochii ei verzi, care priveau mai mereu în jos, îți dădeau impresia că aceasta nu dormise destul. Și așa și era. Se ducea în pat la ora unsprezece și se trezea la cinci. Dar asta nu părea să-i pese fetei. Nu se gândea prea mult la cei din jurul ei și se supăra rapid dacă nimeni nu o asculta.    

Ajunsă în camera ei își cufundă chipul inundat de lacrimi în perna moale, părul castaniu acoperind toată suprafața materialului, apoi după un timp adormi.     

 

În sfârșit e vineri, își spuse fata în gând în timp ce își privea ochii roșii în oglinda băii. Pe lângă că adormise cu ochii umezi, aceasta avusese un coșmar lung, care nu o lăsase să doarmă așa cum se cuvenea. Visase din nou că era urmărită de o umbră mare. Ea fugea disperată către apartament, dar căzuse chiar la ultima treaptă. Umbra o prinsese, fata trezindu-se brusc. Acest vis îl avea cel puțin de două ori pe an, de la vârsta de șapte ani. Uneori se întreba dacă este vreo premoniție sau doar un vis urât care o urmărea.   

Gata de școală, încă cu cearcăne pe la ochi, își luă ghiozdanul și plecă. Drumul spre școala nu era așa de lung așa că mergea mereu pe jos. Avea timp să se gândească la ziua trecută, la discuția cu părinții ei. O durere de cap o apucase, iar privirea ei devenise una tristă. Am să le arăt că pot. Voi scrie o carte, apoi două, până voi deveni cunoscută. Ce e drept va dura, dar se va merita. Nu mai sunt un copil. Dacă nimeni nu o susținea, atunci găsea ea mereu o metodă să se ambiționeze și singură. Voia să crească în ochii părinților ei, dorea din tot sufletul să o ia în serios, iar tatăl ei să nu mai facă glume proaste pe seama a ceea ce spunea.   

- Rebecca, așteaptă-mă. Aloo, mă auzi?   

O voce de bărbat îi întrerupse gânduri adânci. Era un băiat de aceași vârstă cu ea, înalt și bine făcut.  Fata își întoarse privirea către el, care acum mergea în același ritm cu ea. Nu putea să nu zâmbească atunci când îl vedea. Nu știa de ce. Poate acei ochi mici și căprui precum luna noaptea sau acel zâmbet larg și cald, pe care îl adora. Inima îi bătea mereu în preajma lui, de aceea iubea să fie acompaniată de el.

- S-a întâmplat ceva? Sau.. stai, lasă că știu. Te gândeai ce să-mi dai de ziua îndrăgostiților?   

- James! Ști că nu-ți voi da nimic în acea zi. Și ce-ți veni? Mai sunt opt luni până atunci. Mă gândeam la altceva. Și nu, încă nu am să-ți spun la ce. Poate după vacanța de vară, care de abia aștept să înceapă.   

Nu mai era mult până la așteptata vacanță. Încă două săptămâni, apoi putea dormi până la ce oră dorea, putea face ce vrea, nu trebuia să învețe, iar părinții nu mai puteau spune propoziția: Du-te și învață. O enerva, mai ales când făcea ce i se ordona.   

- Păcat, spuse James, atunci am să fac vacanța să treacă mai repede. Acum sunt  chiar curios.   

Din păcate, pentru Rebecca, acesta avea să-și petreaca vacanța alături de părinții lui în Grecia, iar ea va sta acasă. Chiar și prietenele ei aveau să plece în străinătate, numai ea nu. Gândul o întrista, dar se încuraja spunându-și că va scrie o carte care nu îi va lăsa mult timp liber.   

Ajunși la școală cei doi nu au mai vorbit toată ziua. Nu prea stăteau împreună la școală fiindcă niciunul dintre ei nu dorea să dea impresia că se plac. Așa că mai bine stătau cu grupul lor de prieteni.   

Orele trecuseră greu pentru Rebecca. Gândul îi era la cartea care o va scrie. Ideea o avea, dar titlul îi lipsea. Avea atâtea idei, dar nici măcar un titlu potrivit. Nu dorea sa fie lung, dar nici scurt și sec. Era o bătaie mare de cap. Dorea să atragă cititorii.    

Și așa trecuseră și ziua de vineri. Nu fusese deloc atentă la ce spuneau profesorii. O vor taxa la activitate, dar nu-i păsa. Oricum în curând școala avea să se sfârșească. Cu inima la gură Rebecca își salută în fugă colegii, apoi începu să alerge către casă. Ajunsă în apartament, aceasta își aruncă ghiozdanul undeva prin cameră. Apoi se puse la masa de lemn de lângă pat.   

Camera ei era mică, dar destul de mare pentru ea. Doi dintre pereți erau vopsiți întrun albastru sclipicios, iar ceilalti erau lăsați albi. Un dulăpior de haine înalt, dar mai strâmt, se afla întrunul din colțurile camerei. Acolo își ținea ea hainele. Iar pe ceilalți pereți unde nimic nu îi acoperea, se aflau diferite rafturi negre sprijite pe câte două colțuri de fier sub formă de trandafiri, care țineau diverse cărți de citit.   

Rebecca își luă nerăbdătoare o coală de hârtie și un creion cu mină moale bine ascuțit. Inima îi bătea de fericire. Știa că va reuși să facă ceea ce și-a propus, simțea că planetele îi erau alineate și pe lânga asta îi venise și un titlu perfect pentru conținutul cărții. Cu zâmbetul pe buze începu să miște creionul pe suprafața albă. Bastonașe, linii și cârlige prindeau contur, la sfârșit ieșind două cuvinte: Prima Literă

Summer means hard work

 

 

...

Impressum

Tag der Veröffentlichung: 09.01.2014

Alle Rechte vorbehalten

Widmung:
Pentru toți prietenii mei, care m-au susținut și au fost alături de mine. Vă mulțumesc din toată inima!