La ora 12:00 o caldura mare a pus stapanire pe orasul Bristol. Strazile erau pustii , o liniste profunda domina peste blocurile gri . Era o atmosfera sumbra , totul parca era inghetat, semana mai degraba cu o atmosfera de inmormantare. Panorama era simpla , desprinsa parca din cartile prafuite ale bunicului, din mica lui biblioteca , din care obijnuia sa-mi citeasca in serile de vara petrecute la bunici.
In ultimele saptamani de scoala , asteptam cu nerabdare venirea mult vestitei vacante de vara , pentru a putea merge din nou la bunici , pentru a putea manca din nou din delicioasele placinte cu mere , coapte in cuptorul reparat de bunicu acum doua veri si sa le simt mireasma proaspata in timp ce stau pe pervazul geamului, admirand peisajele unice si mirifice de la munte .; Pentru a putea asculta din nou glasul bland al bunicii povestindu-mi peripetiile din intreaga ei viata!
Insa ma trezesc din visat si constat pe strada pustie, o silueta sclipitoare. La o privire amanuntita observ o fiinta minunata , avea un par blond si lung, ochii negrii , ce-i straluceau sub razele soarelui, imbracata cu o rochie lunga , alba cu cateva motive florale. Era parca dintr-o alta lume . Privind-o, inima incepe a-mi bate cu putere si pentru un moment suflarea mi se oprise. Acel sentiment nu il cunosteam , insa ma cuprinse total. Vroiam sa-I vorbesc , insa parca exista ceva ce ma oprea. Cand in sfarsit mi-am facut putin curaj sa-I vorbesc, ea disparuse. Ca printr-o minune fermecatoarea “zana” nu mai era si panorama revenise la atmosfera rece si plictisitoare.
Dupa zece minute de asteptare mi-am dat seama ca , minunata fiinta , nu avea sa se mai intoarca. M-am hotarat sa ma intorc acasa. Insa din aceea zi cursul vietii mele a luat o intorsatura totala. Ma trezeam in fiecare dimineata cu gandul la ea, restul zilei il petreceam plimbandu-ma pe strazi cu speranta ca o sa o intalnesc din nou. Iar cand venea seara , adormeam cu ea in gand. Imaginea ei si acel sentiment ciudat pusese stapanire pe viata mea. Imi neglijam prietenii, imi neglijam familia , uneori chiar si pe mine, pentru ca eu mereu ma gandeam la ea. Si cu fiecare zi ce trecea , parca o mica bucatica se desprindea din inima mea, pentru ca minunata fiinta nu mai aparea. Toate sentimentele mele : teama , speranta , bucuria, placerea , durerea , depindeau numai de ea. I-am auzit pe multi vorbind despre iubire , insa nimeni nu mi-a spus cat de greu este sa iubesti.
Stateam singur intre patru pereti , oriunde priveam vedeam imaginea ei, ma gandeam ca poate nu face parte din aceasta lume, poate de aceea nu mai apare, sau poate este un inger trimis de Dumnezeu. Mii de ganduri imi infloreau in minte, umbrind cu nepasare singuratatea mea. Au trecut doua saptamani si nici un semn nu s-a ivit , ca ea ar mai putea aparea.
Cand nu mai aveam nici-o speranta, cand eram convins ca speranta mea nu mai are sens, cand vroiam sa renunt si sa ma duc sa dorm, am vrut sa arunc o ultima privire asupra micului oras. Cu pasi marunti , ma indreptam spre fereastra, imaginea trista era accentuata de sunetul scartait al podelei. Totul era asemanator cu serialele , pe care mama obijnuia sa le urmareasca seara , inainte de culcare. Mi-as fi dorit sa fie asa, pentru ca acele seriale aveau toate un final fericit. Prin marea de oameni , am zarit-o pe ea. Oare era un alt rod al imaginatiei mele bolnave sau era cu adevarat ea..??. Am privit-o mai atent, si intr-un moment flacara sperantei si a fericirii se reaprinse in inima mea. Sigur ea era. Totul parea a fi un vis, am alergat afara , de acesta data vroiam sa-I vorbesc, nu vroiam sa mai ezit. Insa visul cel frumos, revenise la cosmar. Pentru a doua oara , am pierdut-o. Atunci in mintea mea s-a produs o mare furtuna. Mii de ganduri negre ma invaluiau. M-am reintors in camera goala avand inca speranta ca poate va aparea si a treia oara.
Au trecut doua luni si jumatate , eu si parintii mei i-am invitat pe noii vecini, familia Kennedy, la cina, dupa cum era un vechi obicei . Ei se mutasera de curand in orasul nostru, dupa ce vechea lor casa a fost incendiata. Se zvoneau multe lucruri despre ei, insa eu nu eram prea interesat. Eram inca in aceea stare deprimanta , gandul meu inca zbura la imaginea fetei, si inima inca tanjea dupa ea.
A sosit si ora cinei, meniul era bazat pe cultura japoneza, compus din kombu , ceea ce insemna alge de mare, kuromame , adica boabe de soia dulci , care era felul preferat al mamei, invatat in famila noastra din generatie in generatie , si nelipsitul piure de orez , ce purta numele de Mochi. Sotii Kennedy au venit insotiti de fiica lor , pe care nu o cunosteam . Vrand sa fiu politicos m-am dus sa ma prezint, insa am ramas consternat, era chiar fata ce-mi furase inima si sentimentele. Pentru a treia oara am regasit-o , am ramas impietrit si nu stiam ce sa zic. Ea a venit la mine si cu o vocea suava mi-a rostit: „eu sunt Michelle”. Cuvintele ei imi rasunau in minte. Am incercat sa-i raspund , sa ma prezint insa tot ce am putut rosti au fost doar balbaieli. Salvarea mea a fost mama , care a venit sa anunte servirea cinei. Cu toti ne-am indrepat catre bucatarie, ii urmaream fiecare miscare. Eu nici nu ma atinsesem de mancare , nu puteam lua ochii de la chipul ei inocent, de la parul ei lung si blond, ochii ei negri precum carbunele, ce ii dadeau o aura de mister. Pentru mine era de o frumusete nemaivazuta. Nu intelegeam de ce nu reusesc sa ii vorbesc.
Seara a decurs bine , pana cand domnul Kennedy a deschis un subiect despre poitica. Tatal meu avea cu totul alte parere . Au inceput sa se contrazica, se impartise in doua grupe . Se certau precum niste copii, ajungand intr-un final la afronturi . Eu nu acordam atentie eram adanc afundat in vise, admirand frumusetea ei. Enervat de injuriile aduse la adresa lui , tata se ridica de la masa , si ii rosti vehement domnului Kennedy , sa se retraga.
Familia lui Michelle , a plecat in graba, indignati si ofensati de intrega cina. Mi-a luat cateva secunde sa ma dezmeticesc si sa realizez ceea ce se intamplase. Enervat de comportamentul tatului, pentru ca bine inteles eu doream sa petrec cat se poate de mult timp in compania lui Michelle , fara sa imi dau seama am inceput sa-l vexez pe tata. Vorbele ce i le-am adresat pareau a fi fara rost , insa pentru el au fost o adevarata rana. Dupa toate acestea am fost trimis in camera mea , capatand o lunga pedeapsa.
Am intrat in camera si m-am indreptat spre fereastra , imi parea rau de ceea ce ii spusesem tatei , insa nu incetam a ma gandi la Michelle. Atunci credeam ca nimic nu mai este imposibil , deoarece am intalnit-o si a treia oara. De data aceasta eram total hotarat sa fac orice imi statea in putinta , ca sa nu o pierd iar. In aceea seara stelele pareau a stralucii mai tare ,parca si ele erau acum mai fericite si pline de speranta. M-am asezat pe pat si purtat de ganduri am cazut intr-un somn profund.
A doua zi m-am trezit tarziu , stateam si priveam la fereastra , cateva raze de soare jucause imi magaiau fata adormita. Intr-un final m-am hotarat sa ma ridic din pat , urmand apoi obijnuita rutina de dimineata si micul de jun. Scufundat inca in ganduri si inca putin adormit, nu am realizat ca eram singur acasa.
Ceasul arata ora zece, eu trebuia sa plec la scoala, afara vremea era posomorata , cativa nouri negri acopereau stralucitorul soare. In timp ce asteptam autobuzul scolar , isi face apartia Michelle . Eu entuziamat si cu o voce tremurata , dominata de emotii ii spun doar un simplu „Buna”, insa ea ma ignora. In acel moment imi doream sa ma pot face invizibil sau sa ma teleportez. Dupa cateva secunde un sunet scurt de claxon intrerupe linistea de pe strada High , era autobuzul scolii. Michelle a urcat prima , am vrut sa ma asez langa ea , insa cand am ajuns indreptul ei , ea si-a asezat geanta pe locul meu. Asa ca mi-am fixat privirea pe un alt loc. Tot drumul am incercat sa-mi dau seama motivul ignorantei ei fata de mine. Ma gandem ca poate se datoreaza cinei esuate ce avu loc cu o seara in urma.
Ajuns insa la scoala , am uitat pentru un moment de aceasta problema , revazandu-mi colegii si bunii prieteni , dupa scurta vacanta dintre semestre. Imi era dor sa ascult peripetiile si probleme in care intra mai mereu Josh Wensdey ,sa rad de obsesiile in moda ale divei clasei Martha Klarkson si multe alte activitati si obiceiuri specifice anilor de liceu.
Cu cateva minute inaintea inceperii orei de Istorie cu domnul Thomas , in clasa isi face aparitia aceas silueta slipitoare ce reusise sa-mi intoarca viata cu susul in jos , era Michelle. Am avut placuta supriza sa aflu ca ea face parte dintre noii colegi despre care ne vorbise domnul Jafarson , profesorul de matematica in acelas timp si dirigintele nostru, inaintea inceprii vacantei.
Mai erau doar doua locuri libere , cel de langa mine, deoarece vechiul meu coleg de banca Jakson Jay se transferase la o alta scoala datorita serviciului tatalui sau si cel de langa Martin Klay ce sustinea titltu de tocilar al clasei . Avea un par gras cu carare pe mijloc, fata acoperita de acnee, cu niste ochelari rotunzi si mari, imbracata intr-un costum maro , scufundat in cartea de matematica. Din nou Michelle ma ignora si prefera sa se aseze langa micul tocilar.
In clasa era o galagie cat sa se auda pana la marginea orasului, insa la aparitia domnului Thomas ,in clasa era silentiu deplin , nici macar sunetul scos de gazele ce roiau in jurul florilor de pe pervaz , nu se mai auzea. Domnul Thomas purta ca de obicei paltonul gri ,care avea un nasture lipsa , si cara dupa el servieta maro, ce i-o facusem noi cadou. Servieta era plina de teze si teste , ce ne imspaimanta de fiecare data.
Eu nu aveam o imagine prea buna in ochii domului profesor de istorie. Asta datorita unei intamplari ce acum mi se pare amuzanta. Totul s-a intamplat joia , inaintea tezei la istorie cand unii colegi mai repetau inca o data lectiile , sau altii spuneau rugaciuni sperand ca o sa-i ajute pentru a lua o nota mare, eu si colegul meu Josh Wensdey ne jucam badminton , cu un fluturas improvizat din cateva foi rupte din caietul de matematica , iar in loc de rachete foloseam cartea de istorie. Cuprins de farmecul jocului nostru, nu am observat ca din spatele colegului meu se apropia domnul Thomas, asa ca la o lovitura mai zdravana a bulgarului de hartie, acesta aterizeaza pe fruntea profesorului. Speriati de posna facuta , am fugit cat mai rapid in clasa. Toate acestea ne-a adus doua zile consecutive , petrecute la dententie.
Linistea ce domina intreaga clasa, este intrerupta de vocea groasa a domnului Thomas, ce castiga atentia oricarui elev. Mai erau cateva minute si ora de istorie se sfarsea. Eu eram pierdut in lumea mea: Imi imaginam ca alergam impreuna cu Michelle , fericiti , printr-un camp plin maci rosii ca sangele, iar in jurul nostru mii de fluturi multicolori dansau, creand un minunat peisaj, asemeni celor intalnite in povestioarele din carticelele pentru copii.
Insa ma desprind din micul meu univers , la auzirea clopotelului, ce readuse in clasa galagia asurzitoare. Mi-am intors privirea spre banca lui Michelle, insa ea nu mai era . Dupa ce am asteptat vreo cinci minute si pauza era pe terminate , am inceput sa ma ingrijorez, deoarece Michelle nu mai aparea, dar ea isi facu aparitia exact o data cu sunetul clopotelului.
Restul orelor au decurs sub aceas monotonie si aceas stare de plictis. Michelle disparea in fiecare pauza si revenea mereu exact la inceperea orei.
La plecare din nou ne-am intalnit in statie. De aceasta data am rasuflat de cateva ori, am inumarat pana la zece, tot acest ritual il aflasem de la bunica, ascultand intamplator o conversatie dintre mama si ea, in care ii spunea ca asta il ajute pe bunicu sa scape de emotii. Ajuns in dreptul ei,din nou ma pierdusem si nu stiam ce sa zic, vorbele mi se amestecasera inc ap si imi era teama sa nu rostesc ceva gresit. Am spus doar „Buna”. Orișicum , acesta era singurul cuvant pe care reusisem sa il rostesc , de fiecare data cand ne-am intalnit.

Impressum

Tag der Veröffentlichung: 07.09.2012

Alle Rechte vorbehalten