Bad Things.

"You'll never understand things until it happens to you."

Capitolul 1.

O adiere rece imi aduce aminte ca a sosit primavara. Este prima zi din Martie si totodata si prima zi din noua mea viata. Oficial sunt un adult gata sa infrunte fiecare problema ce se iveste .. habar n-am despre ce ar trebui sa simt in acest moment. Mi-am imaginat clipa asta in multe feluri dar parca acum , ca in sfarsit s-a intamplat, nu simt nimic. E ciudat ca odata ce primesc ceva uit cat de mult mi-am dorit acel lucru si dintr-o data pare nesemnificativ pentru mine. Dar asa sunt eu ... ciudata si copilaroasa Jully. Numele meu e Julia Asthon, am 18 ani si spre deosebire de alti adolescenti viata mea nu a fost una plina de iubire si lucruri bune.

S-o luam cu inceputul ... despre tata nu stiu mare lucru. Stiu doar ca acum 18 ani a intalnit-o pe mama; s-au vazut; s-au placut .. ce ramane de facut?! Eu sunt ‚cadoul’ oferit de tata mamei pentru eternitate. Dupa doar 2 ani mama si tata s-au despartit ... eu am ramas printre lucrurile alea care dupa o perioada se arunca pentru ca aduc prea mult aminte de trecut. Mama mea nu este prea mandra ca a reusit sa imi dea nastere. Evident nu-mi aduc prea mult aminte despre ce s-a intamplat atunci ... matusa imi povesteste ca tata a murit intr-un accident de masina, mama a hotarat sa isi refaca viata si cum eu eram un mic inconvenient in aceasta ecuatie, au hotarat ca o matusa de-a tatei sa ma gazduiasca in casuta ei mica dar plina de iubire.

De la 5 ani locuiesc aici, in Angla. Aici am invatat tot ce stiu, aici am reusit sa invat mersul pe bicicleta, aici am facut prima mea mancare, aici am avut parte de toata iubirea pe care matusa mi-o putea oferi vreodata. Dar printre toate astea un singur lucru mi-a lipsit .. si poate ca era cel mai important dintre toate : iubirea si caldura unei mame. Nu o acuz pe mama pentru ca m-a lasat aici. La varsta de 19 ani eram cu adevarat un obstacol in viata ei. Si fara sustinerea nimanui sigur n-ar fi rezistat. Nu o critic pentru felul ei de-a fi. Mereu am vazut prin ea persoana rece si distanta care are un chip de inger. Pentru mine ea reprezinta tipul ala de peroana cu care n-as vrea sa seman niciodata. Dar n-am de ales. Adeseori matusa imi spune ca seman prea mult cu mama. Plus ca nici chipul nu e foarte diferit de al ei. I-am mostenit frumusetea si pentru asta ii multumesc. Desi poate ca a fost si meritul tatei intr-un fel.

Probabil ca nici viata ei n-a fost una perfecta. A tot avut parte de ghinioane si lucruri rele.Dupa ce m-a aruncat in casa matusii, si-a incercat norocul prin diverse coturi ale lumii. Dupa New York, Mexic si Roma, destinul a purtat-o pe alte continente si de 10 ani a reusit sa cucereasca un important regizor de filme de prin Asia.
Tipul este destul de ok ... niciodata nu i-am putut spune tata. Este o persoana distanta si ciudata, la fel ca si restul familiei lui. Dar cum nici mama nu e o persoana de laudat as putea spune ca fac un cuplu minunat. Drept cadou de 18 ani si probabil ca sa imi poata reprosa apoi ca gresesc cand spun ca nu se gandesc la mine, mama si tatal vitreg m-au invitat sa petrec 2 saptamani alaturi de ei. Sincera sa fiu de mult visez sa vizitez locurile alea. Am inteles ca locuiesc pe undeva prin Coreea de Sud si de cand am fost invitata acolo am tot cautat informatii despre locurile de acolo. Din fotografii pare un loc de vis dar matusa nu este deacord sa ma lase sa plec singura pana acolo.

Dupa lungi rugaminti si diverse motive invocate am primit acordul matusii. In doua zile voi pleca intr-un loc total diferit de ce am vazut eu pana acum. Sunt putin impacientata pentru ca este prima mea calatorie singura, plus distanta care este enorma. Va trebui sa petrec 2 zile in Paris dupa care voi lua un avion spre Seul. Mi-am calculat fiecare pas pe care trebuie sa-l fac, am pregatit bagajele, pasaportul si sunt gata de drum. Daca tot pentrec cateva ore in Franta am zis sa nu le irosesc. Voi vizita cateva obiective turistice de acolo.Iar mama mi-a spus ca trebuie sa ii fac o vizita si bunicii. Se pare ca am un cadou din partea bunicului care a murit acum ceva timp insa mi-a lasat ceva drept amintire : un mic medalion dragut pe care este inscriptionat un semn ciudat. N-am inteles niciodata de ce mi-a lasat acest cadou si de ce a precizat ca mi se va inmana cadoul „La 18 ani, nici mai devreme nici mai tarziu!”.

Inainte de plecare am primit instructiuni clare : sa nu vorbesc cu strainii, sa ma comport ca o adevarata domnisoara, sa nu port nimic care sa fie mai scurt de linia genunchilor, sa nu vorvesc urat si sa am grija in ce avion ma urc. Mi s-a parut de-a dreptul plictisitor si cuvintele rostite de matusa imi treceau prin cap in timp ce visam cu ochii deschisi la minunatele locuri pe care urma sa le vad. Ca sa nu uit nimic mi-am cacut si un mic carnetel cu notite despre programul organizat in Paris. La ora 8 ajung acolo, la 10 ma duc sa vizitez Disneyland, la 14 voi face cateva cumparaturi de ultim moment iar spre seara voi vizita stradutele colorate, pline de parfum de flori de primavara.In ziua urmatoare voi lua micul dejun la hotel apoi plec sa vad muzeul din apropiere si sa caut cateva suveniruri .. iar la 12 fix am avion spre Coreea de Sud. Dar am uitat ceva! Trecuie sa ma duc si pana la bunica.O sa ii fac o vizita scurta inainte de ora 10 si ma voi scuza ca ma grabesc si trebuie sa plec repede. In general bunica incepe sa povesteasca din memoriile ei si situatia devine foarte plictisitoare.

Capitolul 2.

Vantul sufla usor, umfland perdelele diafane ce acopereau ferestrele. Un miros placut de cafea proaspat macinata mi-a cuprins simtirile facandu-ma sa ma trezesc brusc. Imi simteam ochii grei si plini de lacrimi. I-am deschis usor si privind in jur o stare de panica mi-a invadat mintea. Eram deja aici, in Paris , petrecusem prima seara si un cosmar urat imi distrusese buna-dispozitie. Pe comoda din stanga mea o poseta mica de piele sclipea in bataia celor cateva raze de soare care au reusit sa intre in camera. Era cadoul primit de la matusa. Un cadou de ”Drum bun”. In poseta matusa mi-a strecurat cu grija pasaportul, biletele de avion si o sticluta mica cu o solutie pentru raul de inaltime. Pentru cateva clipe in minte mi-au derulat secvente scurte din cosmarul care imi stricase dimineata. Eram urmarita de un om straniu. Imi parea cunoscut si as fi putut jura ca l-am mai vazut de cel putin doua ori in viata.

- Doar vise ... probabil stresul primei mele calatorii singura e problema! Am strigat eu hotarata. E prima mea calatorie si e normal sa fiu putin speriata.

Dar brusc am simtit un fior si dintr-o data am inceput sa caut fara sa vreau printre lucruri sa ma asigur ca totul este unde trebuie. Dupa ce am gasit pasaportul si biletele in acelasi loc, senzatia de teama mi-a trecut si am respirat usurata.

Orasul parea destul de linistit pentru unul atat de grandios cum e Parisul. In Londra, la ora asta strazile ar fi pline de aceeasi monotonie prezenta zilnic : masini care claxoneaza neincetat, praf si oameni plictisiti, fara chef de munca. M-am ridicat din pat si am privit pentru cateva minute bune pe fereastra. Linistea de afara m-a calmat si pe mine si am uitat de visul cel urat. Pana cand ... pe hol s-a auzit un zgomot. Am intors privirea spre usa camerei si am asteptat ca sunetul sa revina.

- Deja devin paranoica. Probabil e vreun angajat al hotelului sau un calator intarziat ...

M-am apropiat usor de pat sa imi incalt papucii pufosi abia cumparati. M-am lovit de un cristal mic, lucios.

- Ahhh .. ce aiurita sunt! Am uitat ca aseara am luat colierul de la bunica.

Ca sa nu il pierd iar l-am pus in buzunarul rochitei de noapte pe care o purtam. Colierul era dragut, l-am admirat un timp dupa care am adormit privindu-l. Recunosc ca bunicul mi-a pastrat ceva foarte scump si drag lui. O sa am grija pe unde il las, daca nu ma impiedicam de el as fi pierdut aceasta mica comoara.

Este abia 6 dimineata. Nu sunt obisnuita sa dorm pana dupa ora 7 si azi probabil datorita stresului n-am mai dormit aproape deloc. Aseara cand eram condusa in camera de hotel am observat pe hol un raft cu ziare si reviste. O sa ies sa imi aleg cateva sa mai pierd timpul pana la ora 8 cand se serveste masa de dimineata.

Am iesit din camera, lasand usa intre-deschisa. M-am apropiat usor privind in jur. Probabil sunt singura persoana care nu doarme la ora asta. Linistea asta e apasatoare. Imi plimbam picioarele usor pe covorul gros, incercand sa nu fac nici-un zgomot. Ciudat dar am simtit o miscare in spatele meu si un pocanit. In urmatoarele 3 secunde eram intoarsa in spate privind inmarmurita la usa camerei mele. Probabil vantul face glume. Am alergat disperata spre usa, am inceput sa bat si sa imping in speranta ca se va deschide. Fara rost din pacate. Eram blocata pe dinafara fara cheie si intr-o tinuta departe de a fi numita decenta.
Pentru o clipa am avut ideea sa bat la una dintre usile vecinilor. Dar am renuntat gandind ca in spatele usi poate raspunde vreun barbat batran, urat si plin de idei ciudate, va privi tinuta mea si se va gandi la orice altceva decat la ce trebuie.

Nu stiu ce-a fost in capul meu cand am cumparat panza asta care in loc sa acopere mai degraba arata prea mult. Dantela asta roz ma facea sa ma simt dezbracata de-a dreptul. Am incalcat una dintre regulile matusii. Acum inteleg de ce rochiile ei de noapte care arata ca sacii de dormit sunt ”singura imbracaminte decenta pentru noapte”.

Dar inevitabilul s-a produs ...

Din capatul scarilor o voce melodioasa fredona ceva haios. Nu intelegeam versurile, pareau ori cuvinte rostite aiurea ori era vreo limba straina de care nu auzisem pana acum. Dar ritmul imi placea si vocea era foarte patrunzatoare, insa n-aveam timp de ascultat muzica si complimente. Singura solutie de moment a fost sa infasor ziarul in jurul meu. Macar asa voi fi putin mai acoperita. Ideea a venit la timp pentru ca in doar cateva minute posesorul vocii ajunsese la etaj si privea minunat la mine.

”Asa voce, asa aspect!” am gandit eu. Tipul care tocmai urcase si privea uimit spre mine era foarte dragut. Era inalt, avea ochii mici si probabil era asiatic pentru ca avea cateva trasaturi de-ale lor. Freza lui ciudata mi-a atras atentia cel mai tare. Era foarte hilara insa se potrivea perfect pe capul lui mic. Dar n-aveam timp sa ma uit mai atent. Eram in bucluc si trebuia sa rezolv repede problema.

- Dar vaiiii ... ce priveliste!!! A afirmat tanarul.
- Nu sta si te uita! Nu vezi ca am probleme!!
- Si tanara domnisoara este si putin irascibila ... pacat ca citeste ziare mari si cu multe pagini. O revista mica ar fi fost mai potrivita pentru ea ....

Tot acest pachet de ’frumusete’ era insotit de un puternic miros de alcool. Plus ca tipul era amuzat si n-avea de gand sa ma ajute. Si eu nu vroiam ca toti trecatorii sa fie de aceeasi parere cu el.
Am incercat sa ma calmez dar eram in acelasi timp rusinata, furioasa si fara nicio solutie de scapare.

- Te ... Va rog, am ramas inchisa pe dinafara ... din cauza vantului am ramas pe hol si nu mai pot intra. Am nevoie de ajutor .. va rog! Usa s-a blocat ...
- Uite! Ai rabdare.

Baiatul s-a cautat prin buzunare si a scos o cheie. Am laut cheia crezand ca asta era solutia. Dar stai ...
- Asta este cheia camerei dumitale. Nu e buna pentru mine!!!

Eram dezamagita si disperata. Cateva lacrimi au inceput sa alunece usor pe obrazul meu. Dar eram si asa personaj principal intr-o scena de tot rasul. Mi-a sters usor lacrimile si am inceput sa respir incet in speranta ca ma voi calma.

- Uite ... n-as vrea ca toata lumea sa se bucure de privelistea asta. Si ... cred ca nici tu n-ai vrea; camera mea e acolo. De ce nu mergi si astepti sa ma duc eu sa caut un angajat sa iti deschida usa ... sau ai de gand sa oferi acest tablou minunat tuturor barbatilor de la etaj?!

Eram suparata pe umorul ieftin de care dadea dovada tanarul asta. Dar intr-un fel solutia lui era singura normala in acest moment. Am dat din cap aprobator si el m-a condus in camera lui. Dar inca nu renuntam la ziar ... asta ar mai fi lipsit. Doar gandindu-ma prin ce situatie penibila trec parca imi vine sa ma fac mica intr-un colt si sa ma prefac ca nu exist.

- Da-ti aia jos si nu te uita asa speriata. Poftim, ia halatul meu din baie si asteapta-ma aici pana rezolv problema ta. Da, nu intreba ... nici eu nu stiu de ce ajut o straina. Probabil ca sunt mult prea beat sa-mi dau seama ca nu fac asemenea acte caritabile nimanui. Sau poate m-ai cucerit tu ...

”Macar e constient ca e beat” am gandit eu. Dar n-ar fi fost politicos sa ii spun asta in fata asa ca am preferat doar sa gandesc fraza asta, fara sa o impartasesc cu ’salvatorul’ meu. Mi se parea destul de ciudat ca fiind beat totusi inca are echilibru si e destul de coeerent. Ori are antrenament in astfel de activitati ori nu e atat de beat pe cat pare. Si nicieu nu stiu prea multe despre tipul asta de persoane. Am evitat pe cat de mult posibil astfel de oameni pentru care a bea pana ramai inconstient este o activitate zilnica si foarte importanta. Iar de mica , una dintre regulile de baza in educatia mea a fost ca alcoolul nu este deloc un lucru bun.

Ma simteam rusinata si eram sigura ca toate aceste complimente gratuite si dezgustatoare dupa parerea mea, erau rodul unui creier care in acest moment inoata in alcool. Am tras aer in piept si in timp ce el iesea din camera in cautarea unui ajutor care sa imi deschida usa, apoi am intrat in baie cautand un halat.
In baie era un miros urat si un fum gros. Pe jos erau parca aliniate bucatele mici din fotografii cu baiatul asta si inca o fata. Figura ei mi se parea destul de cunoscuta. La cativa pasi dinstanta zaceau sparte doua tablouri cu aceeasi fata. Era foarte frumoasa ce-i drept. Dar parea destul de batrana, insa in fotografiile in care erau impreuna iti dadeai seama ca sunt ... sau au fost un cuplu. In coltul unuia dintre tablouri erau scrise cateva semne si apoi un text scurt in engleza : ”Pentru Kim DaeHo, cu toata dragostea mea, Jung ChoHee”. Semnele nu le-am inteles .. probabil erau scrise in alfabetul lor. Dar numele imi suna cunoscute si daca imi aduc eu bine aminte o sa calatoresc in Seul cu oamenii astia. ChoHee este una dintre prietenele mamei. Intr-una dintre scrisorile primite, mama mi-a spus ca e posibil sa calatoresc cu acelasi avion. El este un nepot de-al tatalui meu vitreg si din cate am auzit este cam neascultator si face mai mereu ce vrea, intrand in bucluc. N-as fi cea mai in masura sa il critic dar mama nu imi spunea prea multe cuvinte de lauda despre el in ultima scrisoare. Se pare ca este viitor cantaret dar a fugit in mijlocul pregatirilor pentru ca femeia asta i-a furat mintile si l-a facut sa o ceara in casatorie. Acum totul se leaga. Probabil ei s-au despartit si el e atat de beat pentru ca a incercat sa uite de probleme. Mi-am laut halatul si am iesit usor fara sa deranjez dezastrul deja existent in baie. Am asteptat cuminte pe marginea patului, asteptand ca totul sa fie gata afara si sa pot sa ma pregatesc de plecarea spre Coreea.

Am asteptat cateva minute bune pana tanarul Kim a revenit si mi-a spus ca totul este gata. I-am multumit politicos dar n-am spus altceva. Parea ca efectul bauturii sa isi faca efectul pentru ca am observat ca se tinea de tample si avea o privire adormita. Am iesit repede din camera insa nu am scapat de privirea rautacioasa a unei batrane ce m-a vazut iesind imbracata in halat din camera alaturata si intrand in alta. Eram mult prea linistita ca tot dezastrul asta s-a rezolvat ca sa ma mai intereseze parerea unei necunoscute.

Impressum

Tag der Veröffentlichung: 07.04.2012

Alle Rechte vorbehalten