Costel Zăgan

profesor de limba română, aforist şi poet român
Evenimente biografice
1958 - s-a născut la Tudor Vladimirescu, în judeţul Botoşani (sat al comunei Ringhileşti)
1983 - a primit premiul revistei "Steaua" la Festivalul de poezie "Poemele luminii"
1995 - a primit premiul Asociaţiei Scriitorilor din Moldova
2012 - poezia "Clarobscur de Dacia" de Costel Zăgan a primit nominalizarea la premiul revistei Artă şi literatură la Concursul de creaţie patriotică (poezie)

Românie , deşteptarea

Doamne sună deşteptarea
căci ni s-a umplut paharul
ne-a ajuns la gât şi marea
şi-avem noapte cu hectarul

Zău ni s-a umplut paharul
România parcă-i beată
soarta i-a furat-o zarul
a(m) pierdut-o înc-o dată

România parcă-i beată
i-a ajuns la gât şi marea
fost-am daci parcă odată
Doamne sună deşteptarea

Căci ni s-a umplut paharul
şi-am să-l sparg futu-i amarul

RECURS LA DEZNĂDEJDE

Îmi pare rău dar nu e primăvară
v-am spus şi voi nu m-aţi crezut
de-aceea m-am retras la ţară
biet clopot surdomut

V-am spus şi voi nu m-aţi crezut
că trântorii îşi fac averi de miere
că mută viitorul în trecut
că paguba li-i singura avere

Când trântorii îşi fac averi de miere
din sărăcia voastră extraordinară
voi mai aveţi o şansă şi-o putere
să-i daţi din veşnicie-afară

Păcat doar moartea vă învaţă
cum să păşiţi nemuritori din viaţă

MOARTE(A) LA PRIMA VEDERE

Oglinda Doamne e bolnavă
acesta nu e chipul meu
chiar amintirea ca o sclavă
mi-arată că stăpân sunt eu

Acesta nu e chipul meu
e poate partea nevăzută
un chip pierdut de Dumnezeu
şi-adus aici doar la derută

E poate partea nevăzută
chiar amintirea ca o sclavă
de la distanţă mă salută
oglinda Doamne e bolnavă

Şi-acesta-i însă chipul cui
lua-l-ar mama dracului

CHEIA SOL A FOII ALBE

Orice carte este-o boală
orice carte este-un leac
din nesimţire te scoală
chiar dac-ai dormit un veac

Orice carte este-un leac
ce te vindecă de moarte
clipe ai avut doar vrac
înc-un pas şi eşti departe

O şi dincolo de moarte
din nesimţire te scoală
sufletu-l pune deoparte
orice carte este-o boală

Orice carte este-un leac
eu scriind doar pot să tac

TĂCERE LA PATRU ACE

Cuvântul ăsta mi-e prea mic
tăcerea însă-i mult prea mare
şi-mi pişcă fruntea câte-un pic
noaptea când vine la culcare

Tăcerea asta-i mult prea mare
se-ntinde vai ca şi o lepră
habar nu am dacă şi doare
destul că unii-o cred celebră

Se-ntinde vai ca şi o lepră
şi-mi strânge viaţa câte-un pic
păi concurez la ultima tenebră
destin din ce în ce mai mic

Tăcerea-i însă foarte tare
ca orice damă de onoare

A ÎNNEBUNI E OMENEŞTE

Iubito cu ocazia minunii
ţi-au înnebunit iar sânii

Şi mi-au ars sinapsele
c-au-nnebunit şi coapsele

Iadu-mi dă alte imbolduri
c-ai înnebunit din şolduri

Şi-mi arată chiar nimicul
c-a înnebunit buricul

Toată eşti o nebuneală
când răsai din noapte goală

Că mă-ntreb zău omeneşte
Dumnezeu nu-nnebuneşte

Răsturnând tot Universul
îmi înnebuneşte versul

Şi-mi arde pe loc hârtia
când îţi fur şi-n scris fetia

Şi-mi aruncă vai blestemul
c-a înnebunit poemul

Şi nu vrea ca să-mi primească
nebunia omenească

EREZIA REVOLUŢIEI

E revoluţie Bibicule m-auzi
e revoluţie Toată lumea să
ia foc numai în faţa tele-
vizoarelor a calculatoare-
lor şi a celorlalte elec-
trocasnice din dotare Pu-
neţi mâna pe ce-aveţi la
îndemână Şi daţi-i bătaie
Unul să nu scape cu viaţă
Cât despre morţi s-or des
curca şi singuri mai târ-
ziu În manualul de isto-
rie pentru clasele I-VIII
În rest Pe locuri fii ga-
ta Noapte bună România Ori
unde te-ai afla Lua-te-ar
naiba

AERODROMUL ÎNGERILOR

Copii Bau-Bau a fost mutat disciplinar
în cer aşa că între două poveşti pământul
vă stă la dispoziţie visaţi şi păşiţi apăsat
cu ambele aripi să nu rămână niciun spaţiu
gol între două vise oricât de depărtate ar fi
copilăria trebuie trăită fără rest n-o lăsaţi
pe umerii părinţilor le-ajunge povara zilei
de mâine şi vidul din contul bancar
şi
zâmbiţi
odată
nicio copilărie nu se repetă

TĂCERE CU EFECT RETRO

Mă plimb cu paşii grei de Iorga
o Doamne în ce veac am scris
tăcerea-şi acordează orga
şi mă trezesc din nou în vis
O Doamne în ce veac am scris
pe trepte de solar liceu
de cartea-mi părea paradis
iar Eminescu Dumnezeu
Pe trepte de solar liceu
tăcerea-şi acordează orga
şi-n amintire iată eu
mă plimb cu paşii grei de Iorga
Pentru un veac sau o poate un mileniu
împărtăşind tăcerea altui geniu

RENAŞTEREA ROMÂNILOR

Hai deşteaptă-te române
este vremea să te scoli
lasă moartea ea rămâne
cea din urmă dintre boli

Este vremea să te scoli
orice lucru are-un ceas
nu te-ai săturat să mori
să trăieşti ţi-a mai rămas

Orice lucru are-un ceas
lasă moartea ea rămâne
o române câte-ai tras
mai deşteptă-te române

Orice lucru are-un Paşti
este vremea să re-naşti

COPILĂRIA CA SEMN DE ÎNTREBARE

Nu sunt titularul copilăriei mele
în zadar m-am născut la data ora
minutul secunda oricând oricum orice
chiar şi viitorul e un pariu cu neantul
admir printre graţii infinitul ia-l de unde
nu-i şi dă-l mai departe amintiri cioplite
de muzica sferelor tac şi înaintez altfel
dansa-voi iar după nani-nani puişor

SALVAŢI-VĂ CÂT DE CÂT

Ziduri ziduri stră-vechi Păstraţi curăţenia
în trecut Nu-i daţi foc Pericol de electro
cutare şi cutare Pericol de unele pericol
de altele Stop pericol de moarte Pericol
de viaţă pericol de prezent Vă mulţumim
Lemne scânduri piatră Spatele unui auto
Copaci verzi verde vertical Nichita Stănescu
examen Alt început vara fără O călărire în
zori Eminescu Eminescu şi-atât Alte maşini
Arde-o Pişta Geamuri trântite de alte geamuri
Foc salvaţi ce mai puteţi Vine viitorul ca o apă
Păstraţi distanţa regulamentară Istoria poate
începe de oriunde Golia restu-i Dumnezeu
RESTUL ESTE TOTUL
Nom prenom nationalite

TOATE CĂRŢILE SUS

Pânzele
corăbiei mele

Poezia

Nu
încap

În
buzunarele destinului
meu

Şi-atunci
le
ţin

Pe
rafturile
bibliotecii

Uneori
însă
se
umflă

Şi-mi
transformă
odaia

Într-un
discutabil
balon
de
săpun

POETUL ALEARGĂ DUPĂ COPILĂRIE

Un poem reificat trezit de gânguritul
unui copil un vers pentru un surâs o
tânără mamă-n pielea goală lângă ultimul
nou-născut al condiţiei umane nud extrem
Dumnezeu se-apropie de leagăn pe vârfuri
cu aureola dată la mic lucrurile au încremenit
cu gurile căscate criminalii taie frunze
pentru câinii comunitari munţii dispar
dincolo de nori în vremea asta
cerul încheie poemul cu stelele
date la maximum

AUTOPORTET ÎN ALB

Poetul se compune probabil şi dintr-o grădină
Prevăzută în faţă cu şuruburi şi flori de câmp Cu
iarbă care rugineşte de la prima oră Când roua nici
nu s-a ridicat până la genunchiul broaştei Dar domină
toate înălţimile posibile la acea oră În negru şi-n alb abis
lângă abis Un Turn Babel în toate direcţiile De la mansardă
pândesc c-un binoclu în infraroşu Cum omul coboară
din ce în ce mai des din maimuţă şi uită fereastra deschisă
Cerul rămâne iar vacant La pian semnez o cerere de punere
în posesie muzicală Brusc un glonţ ca o scrisoare de
dragoste îmi găureşte autoportretul Lăsându-l natură
moartă cu doi îngeri şi-un covrig în do minor

EREZIE LATINĂ

Omnipotent poemul se lasă posedat
prin toate colţurile paginii albe Din
colo de gratiile libertăţii Învăţ şi eu
să tac pe cont propriu Tăcerea ră
mâne un risc pe care mi-l asum de
câte ori vreau să scriu Nerăbdători
cititorii pândesc de pe margine Oare
cât or să-l mai ţină aripile alea din care
smulge versuri cu nemiluita Poftiţi o
tăcere într-un vers Pe care din milă
am omis-o Carnea-i trandafirie îmi
aminteşte de rosa canină a femeii
Nubila fulgerata nuda veritas

O AXIOMĂ EROTICĂ

Spurcatu-te-ai cu dezmierdări
din pat făcând vai firmament
la orişicine-ţi spune sări
tu îi răspunzi pe loc prezent

Din pat făcând vai firmament
din dragoste un rug cu două locuri
dar dacă n-ai să fii atent
ai să aprinzi şi în cuvinte focuri

Din dragoste un rug cu două locuri
la orişicine-ţi spune sări
tu care crezi în tine vai cât în recorduri
spurcatu-te-ai cu dezmierdări

Din pat făcând chiar firmament
ai să mă vinzi o suflete pe-un cent

DOINĂ FLOTANTĂ

Ca
un
trăznet

liniştea

va aprinde
iar
cerul şi câmpia

Fix
ca
la nouă sute şapte

Flăcări
versus
şoapte

Ţărani bolovani

Şi
ciocoi
buni
de
boi

EREZIA POEMULUI ÎN DOI

Coapsele tale frumoaso freamătă dincolo

de infinit Alb cu sens giratoriu Sărut dizol

vat din floare-n floare Tăcerea erotizată se

precipită spre centrul poemului Acolo unde

poetul face schimb de stele în continuare cu

dragostea lui cea de toate nopţile La semafor

o fantomă aşteaptă zadarnic să se întrupeze

din jale Doar eu mă grăbesc din ce în ce mai

încet spre capătul nopţii spre capătul

poemului Altă erezie convertibilă n-am găsit

EREZIA BIBERONULUI

Zdrenţele viitorului îmi flutură la
fereastră tac şi văd cum înfloresc ru-
găciuni albe în copacii îngenuncheaţi
în copilărie încotro întreb camera ga-
ta de lansare încotro copile încotro
privire încotro mână încotro picior în
cotro şi tu inimă albastră întrebările
se izbesc de zid ca nişte ferestre
bătute de vânt
numai picioarele infinite ale iubirii
ies afară din poem să mă caute eu alerg
de bunăvoie prin coridorul dintre rai şi
iad hai la revedere c-am ajuns poftim
într-un poem de ţâţă

ECONOMIE DE ISTORIE

Faci comerţ iar cu trecutul
şi-ai scos ţara pe tarabă
să te creadă surdomutul
că eşti cică om de treabă

Mi-ai scos ţara pe tarabă
oameni buni cine doreşte
ca să vadă-un fir de iarbă
în direct cum iată creşte

Oameni buni cine doreşte
să te creadă surdomutul
vinzi un sat pe-un kil de peşte
faci comerţ iar cu trecutul

Şi-ai scos ţara pe tarabă
Doamne ca pe-o vacă slabă

INCIDENT ÎN NOOSFERĂ

Pasărea ţâşneşte din somn ca o carte
Hai ia-ţi paraşuta Ne apropiem
de paradisul pierdut N-ai nevoie
de niciun testament Câteva iluzii
pierdute nu mai contează Trage
linia de dialog la margine Nu
te apleca Între materie şi antimaterie
încap numai îndrăgostiţii Hei deschide
ochii că iar te ciocneşti de Dumnezeu

DE NECUPRINS

Bombardat de toate minunile lumii sătul
să tot audă eşti comoara mea şi-a împa
chetat aripile în ultimul vis al copilăriei
asaltat de toate femeile din lume plictisit
şi-a dat foc aripilor hărţuit de toate iluziile
de pe lume a pus şi ultima speranţă piatră
unghiulară în acest Turn Babel poetul stă la dubii
să-i permită sau nu
lui Dumnezeu să se mute la parter
Doamne ce liber am fost odată

POEMUL SINUCIGAŞ (N-)ARE URMAŞ

Poemul
secretă
anticorpi
sinucigaşi
Lumea
se
retrage
din
cuvinte
O
sinucidere
amânată
e
orice
poem
În
zori
doar
tăcerea
va
supravieţui
tăcerii

ALTĂ EREZIE SAU PATUL LUI PROUST

Prizonier printre stelele nopţii interioare
calc în străchini 24 de ore pe zi De-mi
troznesc visele din toate închieturile iar
cine doarme prin apropiere are somnul
iepurelui Şi-i plin de răni necunoscute
Domnule nu te supăra dar eu am învăţat
să mor din cărţi De-aceea probabil toate
copiile făcute după moartea mea sunt
de nerecunoscut Totuşi numai oglinzile din
camera asta au toate foile rupte deşi
le răsfoiesc zadarnic de câte ori
vreau să dorm

IUBIREA VA RĂSTURNA LUMEA

Fiului meu Andrei Victor


Sparg tăcerea pietrelor cu dalta
să-mi cioplesc din munţi durerea
dracului aş da şi lumea asta
care-mi fură zi de zi puterea

Îmi cioplesc din munţi durerea
merg şi merg şi calc prăpăstii
mult mai dulce decât viaţa-i fierea
şi mai bun prieten e un roi de viespii

Merg şi merg şi calc prăpăstii
dracului aş da şi lumea asta
pentr-un milion de chestii
sparg tăcerea pietrelor cu dalta

Şi-mi cioplesc din munţi puterea
să mă nasc odată cu durerea

DESCULŢ PRIN CER

Nu pot nu mai pot să respir fără
ozonul copilăriei simt cum îmi fuge
pământul de sub picioare încerc
să-naintez şi-alunec spre cer
aud gânguritul nenăscuţilor în fiecare
tăcere refulată dragi strănepoţi ai lui
Don Quijote noua generaţie de mori de vânt
vă aşteaptă amputată umbra aripilor e gata
de zbor încă un pas şi sunteţi în cer

EREZIA FEMEII DICŢIONAR

Totul pentru femeia cu suflet de floare
pentru poemul cu toate versurile îndră
gostite Mă las în voia ta singurătate de
doi bani Restul va fi o noapte albă cât
Shakespeare Degeaba însă
manualul poetului de cursă lungă e tot
la fraza De când a pus ochii pe tine
fericirea eşti un om mort Scriu şi tă
cerea zboară din gură-n gură Însă
în locurile publice tot n-am voie cu
poezia dată la maximum

DRAGOSTEA SFĂRMÂND PATUL LUI PROCUST

Eşti liberă să-şi faci de cap cu trandafirii

să faci nudism pe plajele din tei
să-ţi acordezi cu sentimente coarda firii
să dai cu tifla celor ce-şi spun zei
Eşti liberă să cochetezi iar cu infernul
să vină Proserpina la mine să reclame
să văd cum într-o clipă m-ar bărbieri eternul
cu razele de lună de-a pururi lame
Eşti liberă să-mi deturnezi orice tristeţe
să plângi cu lacrimile într-un vers
să insulţi ninsoarea cuprinsă de tandreţe
scurcircuitând toţi sorii rămaşi în Univers
Eşti liberă să faci din voluptate-o armă
să strângi de gât tăcerea când vrea să mă seducă
să negi că lacrimile-s semnale de alarmă
iar depărtarea dragă s-o spargi ca pe o nucă
Eşti liberă să spui că paradisul locuieşte-n tine
să-mi arzi aripile şi azi la fără-un sfert
când îmi dezbrac singurătata fără de ruşine
să te iubesc şi iar să nu te iert

VÂNZĂTOAREA DE NINSORI

Cum te dezbraci copacii dau în floare

şi simt în piept văpaia unui crin
de la zăpadă sufletul se-aprinde-oare
când te privesc şi mor câte puţin
Şi simt în piept văpaia unui crin
şi trupul parcă-i flacără străină
între prea mult şi iată prea puţin
eşti noaptea devorată de lumină
Şi trupul parcă-i flacără străină
de la zăpadă sufletul se-aprinde-oare
şi cine pentru cine dă lumină
stă noaptea sub acestă întrebare
Cum te dezbraci copacii dau în floare
de parcă i-ar aprinde o ninsoare

MORALA LUPULUI SĂTUL DE TOATE

Servesc copilăria îi execut toate
ordinele şi capriciile întocmai de
dimineaţa până iarăşi dimineaţa
şi când dorm şi când iubesc
şi mai ales când visez
voinţa mea-i pre limba copilăriei
şi când tac tot pe ea o ascult
bătrâne
spre posteritate fuga marş
n-ai înţeles culcat
iluzii pierdute la joasă înălţime
drepţi
se intonează imnul trei iezi cucuieţi
şi-acum urlă
ajunge
marş la loc

NOAPTEA CA O EREZEI SUSPENDATĂ

Mai ales dimineaţa poetul e inconfundabil
Atunci durerea-l face să dea tot ce are
mai frumos în el Şi lumina ce-o simte
izbucnind din toţi porii Aruncă lumea dintr-un
vis în altul Dragostea rămâne însă cel mai
tandru mijloc de locomoţie Iubind
putem ajunge oriunde Poetul nu-şi nime
reşte însă niciodată muza Mereu şi
mereu se trezeşte în visul celălalt
Frumoaso opreşte odată noaptea asta
că vreau să cobor

COMANDA-I LA POET

Copilăria n-are cum să fie o mască
aduc mărturie acest poem cine s-a
copilărit o dată seamănă c-un munte
până la urmă va atinge cerul
cât despre Dumnezeu
merge desculţ numai printre tainele
copilăriei în rest cred că doar un nebun
ar putea să vadă în oglindă
revolverul lui Tristan Tzara
atenţiune atenţiune atenţiune
copilărie comanda la mine
salt înapoi

AUTOPARODIE

Costel Zăgan nu mai rezistă
de dimineaţa până seara
de-i lumea veselă sau tristă
pe toţi-i-ntreabă unde-i ţara

De dimineaţa până seara
mai rău e domnilor ca râia
prin vene-i curge iar cerneala
când scrie că iubeşte România

Mai rău e domnilor ca râia
de-i lumea veselă sau tristă
aceasta-i pentru el filosofia
Costel Zăgan nu/mai rezistă

De dimineaţa până seara
pe pâine îşi serveşte ţara

MOARTE(A) LA PRIMA VEDERE

Oglinda Doamne e bolnavă
acesta nu e chipul meu
chiar amintirea ca o sclavă
mi-arată că stăpân sunt eu

Acesta nu e chipul meu
e poate partea nevăzută
un chip pierdut de Dumnezeu
şi-adus aici doar la derută

E poate partea nevăzută
chiar amintirea ca o sclavă
de la distanţă mă salută
oglinda Doamne e bolnavă

Şi-acesta-i însă chipul cui
lua-l-ar mama dracului

BLÂND CA O JUCĂRIE

Somnul păi somnul copiilor nu ştiu cum
să vă spun dar este sfânt intangibil aş putea zice
cum este îngerul de pază pentru fiecare
dintre noi uite eu cred că şi cuvintele au câte-un
înger vreau să spun că ar cam trebui
să avem grijă cum deschidem gura
cel plecat călător se numeşte iar cine
se întoarce oaspete al amintirii va fi de
pildă şi eu încep să văd copilăria prin
ochii unui tată însă nu-mi dau seama dacă
vreun copil într-adevăr mă vede
şi pe mine sau vede numai jucării
mi-e somn cât de blând poţi să fii Doamne

PREMIU

CLANDESTIN PRIN COPILĂRIE
Copiii întorc istoria pe dos caută
se caută printre visele oamenilor mari
nu pricep ce-au vrut să facă aşa departe de casă
în împărăţia copiilor nu-i nevoie de cuvinte aici
toţi se înţeleg zâmbind cuvântul mamă-i singura
fiinţă vie rege şi copil prin cuvântul mamă trec
toate cuvintele lumii cuvântul mamă
îi şterge şi lui Dumnezeu fruntea oameni
buni istoria mai are o şansă ridicaţi-vă-n
picioare se naşte un copil

EREZIE NULĂ SAU FRUCTELE OGLINZII

M-am împăcat cu ideea Nu sunt
urmaşul Romei Zamolxis m-a învă
ţat latina direct de la greci Panthe
onul din Carpaţi Aşa strigă după
mine nebunul satului Poţi să ştii de
unde are informaţia De multe ori
i-am făcut semn că-l înţeleg Şi când
a fost bolnav l-am înlocuit fără nicio
problemă Consătenii mei nici n-au
observat diferenţa Ori poet ori nebun
aceeaşi făină se macină la moară Azi
e rândul meu să strig Hei tu Pantheonul
din Carpaţi Ai putea să taci măcar o
clipă în limba română Hai că nu doare

PRO POESIS

Să fac gargară cu tăcerea
să-nchid urchea să n-aud
să dau cu limba unde-i mierea
împinsă de la nord la sud

Să-nchid urechea să n-aud
să merg pe valuri dacă pot
şi cerul să-l întind că-i ud
să strâng nimicul c-a dat rod

Să merg pe valuri dacă pot
să iau cu limba poftim mierea
să-mi dau şi palme asta-i tot
când faci gargară cu tăcerea

Şi dacă vreau să mă închid
să înfloresc chiar lângă zid

CLANDESTIN PRIN COPILĂRIE

Copiii întorc istoria pe dos caută
se caută printre visele oamenilor mari
nu pricep ce-au vrut să facă aşa departe de casă
în împărăţia copiilor nu-i nevoie de cuvinte aici
toţi se înţeleg zâmbind cuvântul mamă-i singura
fiinţă vie rege şi copil prin cuvântul mamă trec
toate cuvintele lumii cuvântul mamă
îi şterge şi lui Dumnezeu fruntea oameni
buni istoria mai are o şansă ridicaţi-vă-n
picioare se naşte un copil

BLESTEMUL CA ULTIMATUM

Pe tarabă se întinde
ţara noastră ca merinde

Nu mai au ce să mai vândă
ne-au găsit altă osândă

Vând şi cerul vând şi steaua
şi-ar vinde din aer neaua

Roua bună-i la mezat
şi istoria la pat

Niciun lucru nu e sfânt
la prostie stăm la rând

Strigă Ştefan DEŞTEPTAREA
ecoul ridică marea

Dar românul parcă-i mort
nu se scoală vai nici copt

Vine unul pleacă altul
că-i adâncul sau înaltul

Asta ni-i filosofia
LUA-O-AR DRACU` ROMÂNIA

VORONEŢUL DINTRE CUVINTE

Sunt nebun după Carpaţi
mă înnebuneşte valul
am în suflet mii de waţi
când la buze duc cavalul
Mă înnebuneşte valul
marea cât ar fi de neagră
sus la stele are malul
ci cu mine este-ntreagă
Marea cât ar fi de neagră
are-n suflet mii de waţi
când pe valuri o să meargă
de-s nebun după Carpaţi
Mai înnebunesc albastru
în chilia mea de astru

EPISTOLA LUI ŞTEFAN CEL MARE

Pentr-un blid vai de merinde
ţara astăzi iar se vinde

Pentr-un boţ de mămăligă
din mormânt Ştefan ne strigă

Moldoveni de peste tot
să le-o dăm iar peste bot

Că tot cară şi iar cară
de ne-au făcut de ocară

Că ne-au scos vai la mezat
şi-al copiilor scuipat

Şi ne-ar vinde de-ar putea
şi roua de la cişmea

Ca toamna când s-o culeagă
zădărnicia-i întreagă

Ca puful de păpădie
tot mai cald o să ne fie

Cât o fi iarna de lungă
brânza lunii să ne-ajungă

Şi-o să vină primăvara
când o face brânză cioara

Şi ne-o da miere cioroiul
hai pe cai tătari şi roiul

EUFONIE PARADOXALĂ

Cine în afara iubirii ar avea destulă

delicateţe să poată trezi un copil soarele

se rostogoleşte de la o noapte la alta

la fel de înflăcărat la fel de jucăuş

Doamne cum să atingi epiderma cerească

a copilăriei decât c-o mângâiere cu fluturele

unui sărut cu lacrimile gemene ale unei mame

sufletul nu se poate hotărî cele două

braţe Denis şi Laurenţiu cele două speranţe

gemene Laurenţiu şi Denis ridică viitorul

în dreptul ochilor orizontul se întinde

de la un capăt la altul

ca un fluture

ca un surâs

JUL 10 POEM DE SUS

Ai ochii
indecent
de
albaştri
iubito

Parcă
însuşi cerul
şi-ar fi
dezbrăcat norii
în
lacrimile tale
arteziene

CREZ POLEMIC

Domnule Eminescu

Sunt un epigon
al
melancoliei Dumneavoastră

Nu sunt demn
de
suferinţa strămoşilor

Nu sunt apt
pentru
fericirea urmaşilor

Ezit
între
două
singurătăţi

CIUDATA DEZASIMILAŢIE A CUVÂNTULUI

Deşi sunt
mâncarea preferată
a
visului meu

Totuşi
în
virtutea
lanţului trofic
al
singurătăţii

Mă-ntreb

Oare
ca să pot visa

Ca să pot ajunge
la
propriul meu vers

Trebuie
chiar trebuie

Să-nghit
întregul
Univers

Iată
mănânc
şi
munţii cântă

Ia
mai ia câteva stele

Dar Doamne
astea-s versurile mele

Nu-i nimic
mănâncă

Mănânc
şi
viermii râd

Ha-ha-ha

Poftă bună
eşti de-al nostru

Nu se poate
sunt bărbat

Întocmai
colega

Te-am mâncat

ARS MORIENDI

Învaţă să mori fără profesor
e şansa ta
De repetat
repetă numai nemuritorii
Noi
ceilalţi
murim
Gălăgios şi mediocru

FALIMENTUL ISTORIEI

Istoria domnilor este o caricatură
Însuşi Dumnezeu iată-I şomer
să tac dracului totuşi din gură
îmi zic sprijinindu-mă de cer

Însuşi Dumnezeu dacă-i şomer
dracul l-a pus să-şi vândă raiul
ceva de la Apocalipsă totuşi mai sper
să nu se mai ţină de noi ca scaiul

Dracul m-a pus să visez raiul
cum aş putea să tac din gură
când văd şi-n ochiul Creaţiei paiul
şi-nţeleg că totu-i o caricatură

Şi chiar Dumnezeu ultimul şomer
şi-a închis prăvălia şi-a fugit din cer

NU SUNT FIUL TĂCERII

Despre patrie nu pot spune nicicând
a fost odata ca niciodată o ţară
gura de rai m-a-nvăţat primul cuvânt
din limba română nu mă poate da nimeni afară

Cum să fie odată ca niciodată o ţară
nu m-am născut la tăcere în braţe
pe cei care tac tăcerea-i omoară
pe mine tăcerea n-o să mă-nhaţe

Nu m-am născut la tăcere în braţe
gura de rai m-a-nvăţat primul cuvânt
n-o fi şi viitorul un joc de paiaţe
despre patrie pot spune oricând

Mamă şi fiică mi-e ţara
şi ard pentru ea în iubire ca para

Impressum

Texte: Costel Zăgan
Lektorat: Elena Vornicescu
Tag der Veröffentlichung: 11.10.2012

Alle Rechte vorbehalten

Widmung: