Slăbiciunea unui vultur

Odată s-a întâmplat
Ca un vultur îngâmfat,
Să păţească o ruşine,
De a râs întreaga lume!
Stând pe-o stâncă dezgolită,
Colţuroasă, lustruită,
Ţipând jalnic uneori,
Provocând spaime, fiori,
Expunându-şi măreţia,
Peste slabi supremaţia,
Înaripatelor mici,
Peste căpriori voinici,
Niciodată vulnerabil!
Trece-un iepuraş amabil,
Şi se-nclină respectuos,
Pleoştind urechea sfios,
Semn de supunere mare,
Vulcanicei zburătoare!
Vulturul pleşuv şi-a-ntins
Aripile-n necuprins,
Fâlfâind primejdios
Şi grăi măriminos:
-Ai curaj făptură mică,
Privirea de ţi-o ridică
Şi spune-mi dorinţa ta,
Că acuş te-oi îndopa!
Căci plăcerea cea mai mare
E să văd cum tremuri tare!
Iepuraşu-n genunchi cade:
-Mi-ar plăcea să-ascult balade.
Că de când măicuţa mea,
S-a dus departe...i-o stea!
Nimeni nu m-a alinat,
Ori duios să-mi fi cântat!
Nici balade, nici poeme,
Ş-adormeam seara devreme.
Vulturul căzu pe gânduri:
-Eu ştiu doar câteva rânduri...
Însă cum să le rostesc
Căci iată, în jur roiesc,
Vietăţi şi-or crede toate,
Că sunt slab din bunătate!
Altă dorinţă nu ai?
-Desigur, aş dori... Stai!
Să-mi arăţi o piruietă
Ca o domniţă cochetă.
Bunicuţa, doamnă fină,
A fost mare balerină!
O admiram cum dansa,
Doar o piruietă-aş vrea...
Vulturul privi-ntr-o parte,
Să nu-l vadă vreun confrate,
Şi c-o alură şarmantă,
C-o sucire elegantă,
Execută într-o clipă,
Dar se-ncurcă în aripă
Şi-n concentrarea-i aleasă,
Uită de stânca lucioasă,
Şi s-a dezechilibrat,
Zgârâindu-se la cap.
Ca o piatră se prăvale
Peste stâncă până-n vale!
Morman de pene grămadă,
A strânşi curioşi să vadă:
Ciute, lupi, vulpi şi mistreţi,
Cintezoi, mierle, sticleţi,
Gaiţe dar şi un corb:
-Te-a tradus ca pe un orb!
I-a strigat dezamăgit.
Te-a păcălit un pârlit!
Vulturul trist, ruşinat:
-M-am lăsat înduplecat...
Slăbiciunea m-a adus
În starea de râs cu plâns...

Morala:

Cine-a zis că de eşti mare,
Ai şi lumea la picioare?
Un "grăunte" mic, isteţ,
Te transformă-n nătăfleţ!

Instigatoarea

Cândva, pe la asfinţit,
Vulpea hoaţa, s-a gândit,
La dulcea mărinimie,
Şefă în codru să fie,
Să se-ncline toţi la ea,
S-o-nalţe: "Măria-Ta!"
Le adună pe jivine,
Şi cu argumente fine,
Când dură, convingătoare,
Rosti că-n pădurea mare,
Nu mai poţi găsi de urs,
Nicio afină în râs!
Se-ndoapă ca împăratu',
Făr-a mai gândi că altu',
N-a mâncat de multe de zile,
De aceea are kile'
Cât zece vulpi la un loc,
Asta-i bătaie de joc!
Bursucu stă încruntat,
Scărpinându-se în cap.
Iepuraşul, tremurând,
Să-l înfrunte n-are gând!
Ariciul, minge de ace,
Şovăi: -Eu n-am ce-i face,
Am arme mici şi ţepoase,
Dar nu străpung blănuri groase!
Căprioarele sfioase,
Fragile şi graţioase,
N-ar îndrăzni niciodată,
Nici în cale-i să se-abată!
Un lup bine îngrijit,
Rânji că l-a hărţuit,
Şi l-a atacat în faţă,
În zmeuriş, dimineaţă.
Temerar s-a năpustit,
Nu s-a lăsat înrobit!
Gâfâind mistreţul vine,
Şi strigă către jivine,
(Nu v-am spus? E avocat!)
Apărând pe urs îndat':
-Fraţilor, ce e cu voi,
Este hrană în zăvoi,
În tufişuri, fructişoare,
Cum, vă plângeţi de mâncare?!
De ce-l condamnaţi pe urs,
Hai că vă faceţi de râs!...
El mănâncă fructe, hei,
Nu vânează şoricei!
Nici şerpi, nici oiţe creţe,
Ori gâscanii din coteţe;
Morcov, lăptuci, iarbă moale,
Vulpea e instigatoare!
Doreşte supremaţie,
Să vă ţină în robie,
Pe urs să-l năpăstuiţi,
Ca să nu-l mai preţuiţi!
Doar vorbe rele v-a spus,
Vedeţi cum de nas, v-a dus?!
Cunoaşteţi meniul lui,
Când a mâncat ursul pui,
Ori ţie mieluţii cruzi,
Lupule, tu, mă auzi?
Te credeam deştept, odată,
Nu tradus de o şireată!
Jivinele mânioase,
I-au frânt vulpei vreo trei oase,
I-au smotocit bine blana,
Că i-a instigat, vicleana!
Au gonit-o pe nebună,
Până-n asfinţit de lună,
Când, cu puţintel noroc,
A descoperit un loc,
Într-o râpă pustiită,
Plângând c-a fost izgonită!
*
Morala:
*
De-ţi doreşti putere mare,
Nu călca totu-n picioare,
Răsucind minţi mărunţele,
Căci mai răsar printre ele,
Câte-o minte luminată,
Ce-şi va da seama îndată,
De vicleşug, răutate,
Şi ţi se-ntorc ţie, toate!

Regăsirea fraţilor

Moto:

" Când boabele dintr-o păstaie ajung la maturitate,
aceasta plesneşte şi boabele se regăsesc în ţărână.
Când fraţii maturi, nu mai încap în casa
părintească, se regăsesc prin tribunale."
*
= Aurora Luchian =
*
Zece boabe-ntr-o păstaie,
Făceau caz şi hărmălaie,
Că nu-ncap, locul e strâmt,
Şi în adieri de vânt,
Păstaia atârnă greu.
-Ce facem, fratele meu?
(Întrebă îngrijorat,
Un bob rotund şi uscat.)
Ne-am maturizat şi iată,
Casa nu e-ndestulată,
Nu mai încăpem în ea.
Păstaia tot chibzuia:
"Dacă eu m-aş despica,
Copilaşii vor cădea,
Dar s-or căuta degrabă,
Cu dor o să se revadă,
Din ţărână se vor strânge,
De fericire vor plânge
Şi-or rămâne împreună,
De au viaţa grea, sau bună.
Ori unde vor fi, tot toate,
Nimica nu le-o desparte!
....................................
Uscată bine de soare,
Păstaia plesni şi-o doare,
Că-şi pierdu fiii pe sol.
S-au rostogolit uşor,
Şi s-au căutat cu foc,
Şi s-au strâns iar la un loc!
Ca o morală:
Numai oamenii-s bizari,
Când fraţii s-au făcut mari,
Nici gând să se preţuiască,
Şi-n căsuţa părintească,
Nu mai încap, se jignesc,
Se urăsc şi nu-şi vorbesc,
Dar se regăsesc, se pare,
Şi ei...dar prin tribunale!

Tot mai bine-i să fii bou!

Boul rumegând domol,
În umilul său ocol,
Zări măgaru-n ogradă,
Şi-i veni cheful de sfadă.
Ce nu poate suporta,
Este povara sa grea.
Bagă plugu-n solul tare,
Căci în România mare,
Se mai trage, încă, zău,
Brazdă din efortul său.
-Uite măgarul se plimbă,
Şuşoteşte-n vârf de limbă,
Unu-i alt bou slab, bătrân.
Toată ziua e pe drum,
Iar noi ca robii muncim,
Până când ne schilodim.
Doi coceni şi nişte apă,
Este hrana noastră toată.
El, măgar neruşinat,
Cu iarbă s-a îmbuibat.
Aş putea să mă revolt,
Să arăt că nu sunt tont!
Vine stăpânul din bar,
Înjugându-i iar la car.
Boul s-a tras îndărăt,
Stăpânu' îi dă un cot,
Îl smânceşte, el la fel,
Biciu muşcă crunt din el,
Săpându-i şanţuri adânci,
Şi căzu ca bou-n brânci!
Se mai revarsă o "ploaie",
Bou-ndurerat se-ndoaie,
Şi se saltă. S-a supus
Şi plin de frustrări s-a dus...
Scârţa, scârţa, carul vechi,
Vorbe aspre l-a urechi,
Trage boul trist şi tace,
Însă gândul nu-i dă pace:
"Dacă măgar aş fi fost,
N-aş mai trage ca un prost!"
Ies din sat, urcă un deal,
Şi îl vede pe măgar,
Răsturnat de-o greutate,
Ce-o avea săracu-n spate.
Muştele îl bâzâiau,
Tăunii se ospătau,
Ochii lui măriţi de moarte,
Stăteau sticloşi într-o parte.
-N-ai vrut să te salţi, n-ai vrut,
Îţi place ce ţi-am făcut?
Tună stăpânu-nciudat,
De mai că s-au îmbătat
Boii ce trăgeau la car.
Căpos şi prost de măgar,
Ţi-a fost greu împovărat,
Acum eşti bun de mâncat,
De jivine-nfometate!
Şi-i trase un şut în spate.
Boul ce se răzvrătise,
De spaimă încremenise,
Văzând măgarul rănit,
Cu sângele năclăit,
Privind în gol, ca în moarte,
Fără chinuri, nedreptate...
Şi-şi zise îngândurat:
"Uf, cum l-am invidiat,
Mare povară i-a pus,
Singurel, bietul a dus,
Până când n-a mai putut,
Ce gândire am avut!
Tot mai norocos sunt eu,
Am pereche când mi-e greu,
Ne ajutăm, completăm,
Şi un pai dacă mâncăm,
Pentru noi este un dar,
Decât viaţă de măgar!
Acum chibzuiesc şi eu,
Tot mai bine-i să fii bou!

Ca o morală:

Vreodată, de ţi-ai dori,
Să-ţi schimbi viaţa ta cu-a mea,
Mai bine te-ai răzgândi,
Căci a mea e mult mai grea!

Orice naş îşi are naşul!

Răsuna o cafenea!
O căpriţă chicotea,
Căci văzu un porc jegos,
Cum o ţintise, sfios!
*
Nu râdea că-i timid, Doamne,
Ci c-avea mai multe toamne,
Un ochi mic, unu cât noru',
Şi-i tot admira picioru'!
*
Dacă-l ţinea dezgolit,
Unde să se fi boldit?
La aşa picioare fine,
Şi la mort "ceva", îi vine!
*
Mai spre uşă, un măgar,
C-o faţă de demnitar,
Învârtea un card, cu zel,
Precis cu un singur ţel!
*
O căpriţă, o zvârlugă,
Mai că o rupse la fugă,
Aşa grabnic a ajuns,
Lângă măgăruşul uns.
*
Da, uns, căci avea la gel,
Peste păru-i...(Mai mult chel!)
Căscând ochi de leopard,
A şi rămas fără card!
*
Căpriţa, o "instruită",
Lunecoasă, o termită,
Dispăru discret, din bar,
Că-l "arse" pe demnitar!
*
Colo-n stânga, un bou gras,
Parfumat şi proaspăt ras,
Le face cu ochiul stâng,
La căpriţe. Un nătâng!
*
O drăcoaică tupeistă,
Cu fusta cât o batistă,
I se puse pe genunchi,
Ei şi ce dacă e unchi?!
*
C-o mână îl mângâia,
Cu alta îi pipăia
Portofelul burduşit,
L-a şterpelit şi-a fugit!
*
Căpriţele ce-au rămas,
Pe-un ţap naiv, au atras,
Să vină la masa lor,
Lăsându-l fără un chior!
*
Se tot scotocise tontul,
Prin buzunare, căci contul,
Îl golise-n mod bizar,
Tot caprele, ieri, în bar.
*
Ce să mai facă cu el?
Au zărit un tinerel,
Un taur ce le-a "tradus",
Apoi le-a scos l-a produs.
..............................................
Ca o morală:
*
Voi, şiretelor căpriţe,
Şmecheritelor leliţe,
Pârjoliţi şi fraieriţi,
Până naşul vi-l găsiţi!
*
Cum e să munciţi pe coate,
Să ieşiţi noapte de noapte,
Slugi de amor, căci răsplata
E la taur. S-a-ntors roata!

Haita

O haită de lupi hapsâni,
Nemâncaţi de săptămâni,
Au găsit un stârv în râpă,
De la o gingaşă ciută,
Şi au tăbărât îndată,
Să prindă câte-o bucată!
Liderul-puternic face
Semn, şi toată haita tace!
Se retrag. Supuşi pe labe,
Şi-aşteaptă să le sloboade,
Dreptul de-a mânca şi ei.
Şefu-nşfacă o gură...trei,
Şi înghite pofticios,
Carnea dulce, tacticos,
Rânjind câte-un colţ tăios,
La cei ce tânjeau la os!
După ce s-a săturat,
Hapsâni, lupii-au înşfăcat,
Ce-a mai rămas de la masă:
O copită, ori o coastă,
Trag de pielea peticită,
Şi de şira dezgolită!
De-a prins unu-o bucăţică,
Ceilalţi sar fără de frică,
Mârâind şi ocolindu-l,
Cu ghearele sfâşiindu-l,
Îl gonesc hulpavi, îndată,
Luptându-se pe bucată!
Căţelandrii trişti, aşteaptă,
Să se sature odată,
Lupii mari, vânjoşi şi răi,
Căci mereu când merg prin văi,
Şi găsesc o mortăciune,
Surii trufaşi îi supune,
Şi le ia chiar de sub nas,
Iar ei nu fac niciun pas!
Legea lupilor e dură,
Cel neputincios îndură,
Şi-i făcut în bucăţele,
De javre lacome, rele!...
S-au bătut, s-au încolţit,
Până leşu-au isprăvit.
Ce-a rămas? Păi mai nimic,
S-a-ndopat tot cel voinic!
Iar firavii-s nesătui,
Şi-au pus din nou "pofta-n cui"!
......................................
Dar ce mă mir de jivine,
Când se poartă şi la mine?!
Şi-s oameni raţionali,
Echilibraţi şi morali,
Mai am pretenţii, se poate,
La sălbăticiuni din haite?!

Răsplata unei mame

O aricioaică bătrână,
Cu o batistă în mână,
Şade în baston, la poartă,
Parcă e-nrădăcinată;
Aşteaptând pe puii ei,
Fata şi doi băieţei!
Dar de când s-au făcut mari,
Umblă prin urzici hoinari,
Uitând-o pe mama lor,
Ce se usucă de dor!
Cată' spre zare şi tace.
Niciun ghemuşor de ace,
Pe la ea n-a mai trecut,
Şi cu cât drag i-a crescut!...
Durerea o chinuieşte.
Fiica o dispreţuieşte,
Acum că e smochinită,
Cocoşată, urâţită,
Cu dureri la mâini, picioare,
Sau că e cicălitoare...
Of, îşi aminti săraca,
Că merse să-şi vadă fata,
Şi mâncând, scăpa pe ea,
Când din sos, ori vreo chiftea,
Atunci fiica ei, cea dragă,
O jigni spunându-i: "Babă
Neatentă şi senilă",
Că ar hrăni-o din milă,
Căci are copilaşi mici,
Şi-i dă şi ei din furnici,
Şi depuse efort mare,
Să strângă ceva mâncare.
A uitat că mama sa,
Muncea până se spetea,
Ca să îi dea ce-i mai bun,
Iată răsplata acum!
Suspină. Dar fecioraşii?
Erau buni ca îngeraşii!
Miloşi, mămoşi, respectuoşi,
Îns-acuma-s cărpănoşi,
De când şi-au luat soţii.
Numai soacră să nu fii!
Nurorile, bunăoară,
Nu-i spun mamă, ci "Povară",
Nu-i vorbesc, doar o insultă,
Că-i săracă, cam incultă,
Dar le-a dat băieţii ei,
Arătoşi ca nişte Zei,
Şi deştepţi cum alţii nu-s,
Dar şmechere i-au supus!
Plânge tare-ndurerată,
De spasme e scuturată!
Să-şi verse amarul tot,
Căci pe fii îi doare-n cot,
Că a muncit,vai de ea,
Doar s-ajungă "cineva"!
S-a luptat şi cu Roşcata,
Când aproape era gata,
Să-i mănânce pe copii,
(S-ar fi luptat şi cu mii!)
Căci s-a strâns un ghemotoc,
Înţepând-o-n orice loc!
..................................
S-a retras în casa sa,
Pe o uzată saltea,
S-a culcat, c-a-ntunecat.
Doamne, cât a aşteptat,
Sperând că se-ndură-un pui,
S-o vadă pe mama lui!...
Las' că va ieşi şi mâine,
Poate unul din trei, vine!
*
Ca o morală:
*
Tu, copile, ajuns mare,
N-ai simţire, nu te doare,
Să-ţi uiţi mama? Nu oftezi?
Ea nu vrea decât s-o vezi!
*
Azi părinte cu copii,
Mâine vei îmbătrâni.
Huzureşte-n bună pace,
Dar răsplata ţi se-ntoarce!

Ori porc , ori măgar

Turma blândă de mioare,
Au ales stăpân pe-un porc,
Unicul rege sub soare,
Dar îl doare fix în cot,
De povara grea ce-o cară,
Oile din an în an,
Ori că-i iarnă, ori că-i vară,
Ronţăind un pai, cocean...
Şi plătesc taxe babane,
Legea-i lege, nu-i tocmeală!
Până când lâna le cade,
Ce n-aţi văzut oaie cheală?
Sunt nenumărate-n turmă,
Ba mai dau şi socoteală,
Dacă li se pare-o glumă
Şi nu le plătesc la timp,
Atunci viaţa-i infernală!...
Porcul despotic şi tâmp,
Le face traiul un chin.
Flămânzite dau năvală
Să mănânce amar-pelin,
Doar n-or sta cu burta goală?
E un deliciu pe criză,
De nu-i posibilitate
Să îşi facă rost de viză,
Să plece cât mai departe!
Stăpânul cu slăninoară,
Nu-şi ia dare singurel.
Lâna este pe mioare,
La el şorici, niţel chel;
N-ai ce face, slana-i groasă,
Care-i aşternută bine,
Strat în burta pântecoasă,
Şi nu simte nici ruşine!
Behăind secătuite,
De traiul meschin şi dur,
Mulse, tunse, umilite,
Mai iau şi şuturi din jur,
Că-s bleguţe, limitate,
Blană cu spini ori scaiete,
Şi pier şi de lup mâncate,
Rămânând, firesc, schelete!
Răzvrătită rău, o oaie,
O lideră printre ele,
Refuzând hrană "gunoaie",
Ori impozitele grele,
Iat-o la T.V-n şuetă,
Ori prin câte un jurnal,
S-a făcut şi ea, vedetă,
Că protestu-i în zadar!
Porcu-i neclintit în lege,
Visteriile-s pustii...
Cum să poată el culege,
De la oaie bogăţii,
Dacă-ar fi aşa milos?
Ar ajunge, vai de el!
Să roadă greţos un os,
Ca un banal, Azorel!
Însă într-o bună zi,
Oile s-au răsculat,
Au strigat: -Fie ce-o fi,
Însă noi ne-am săturat!
Viaţa-i mai grea ca infernul,
Am ales o "eroare",
Haideţi să dăm jos guvernul,
Şi tiranul, surioare!
.........................................

Din nou propagandă mare,
Şi promisiuni un car!
Şi-au ales şef pe mioare,
Altul mai bun: un măgar!
Ca o morală:
Protestăm, dar în zadar,
Spuneţi-mi ce să alegem,
Dintre un porc, ori măgar...
Rodul tot noi îl culegem!

Supremaţie deşartă

Pe o sulfină, odată,
Albina trebăluia.
Musca şuie, enervantă,
Crezându-se cea mai cea,
După ce plecă albina,
Pe sulfină, ţup! şi ea,
Făcând-o pe gospodina,
Bâzâia şi se rotea.
Urcând lent, o gărgăriţă,
O priveşte curioasă.
S-a gândit: "O nouă fiţă,
La o muscă băgăcioasă..."
Dar plecă pe un ardei,
Criticând musca murdară,
Că în zvârcolitul ei,
A şifonat o petală!
Mai spre prânz, ursuz şi mare,
Trecu un bondar- hoinar.
Văzând urâta pe floare,
Prefăcându-se-n zadar,
Că strânge nectarul dulce,
Se prăpădeşte de râs,
Mai, leşinul să-l apuce!
Musca a sărit în sus:
-Eşti jalnic! Râzi? Hâd, nătâng...
Tu nu vezi cât mă spetesc,
Ca polenul-bun să-l strâng?
Muncesc, nu glumesc!...
Pe când tu doar hoinăreşti,
Trândăveşti morocănos,
Vezi-ţi de drum! Mă scuteşti?
Că nu ai niciun folos!
-Doamne, ce ţii în grădină!!!
S-a mirat bondaru'. O tută!
Ai dat muscă gospodină,
O murdară şi o slută,
Să se-aşeze spurcăciunea,
Pe flori dulci şi delicate,
Mare îţi este minunea!
Cu picioarele pătate?!
Dus a fost, dar uluit,
Peste tot a dat de veste:
-Veniţi dragilor, veniţi,
O muscă neagră, munceşte!
-Bondare, ai înnebunit?!
I-o scorneală, i-o poveste,
Cine a mai auzit,
Ca o muscă din gunoi,
Să ia polen aurit,
Ne crezi pe toţi boi?!
-Stai frate, că este rost,
Spune arţăgos şi tare.
Să arăt că nu sunt prost,
Să mergem la floare!
Toată ceata de bondari,
Gâze, gândacii din iarbă,
Şi enervanţii ţânţari,
Şi furnici în mare grabă,
Au ajuns la-mpricinată,
Care-acum striga cu foc,
Cerând să fie salvată,
Dintr-un hulpav cioc!
...două labe nespălate
Şi s-a dus musca în guşă!...
Murmure, voci ridicate:
-Acum musca e pe "tuşă!"
S-a dus rangul de Regină!
Zice un gândac tăios.
Ce-a căutat pe sulfină,
Căci hrană-şi găsea pe jos!
........................................
Morala va prinde bine
Şi la mine şi la tine!
Când o să-nvăţăm noi, oare,
Să ne ştim locul mereu?
Albina să stea pe floare,
Pe cer: stele, curcubeu...
Prin iarbă, gândacii mici,
Iar noi, pe Pământ, aici;
Fără să fim impozanţi,
Să nu ne dăm importanţi,
Pe un loc nemeritat;
Să nu ne pierdem în neant!...

la vamă

Şade bursucul grăsun,
La vamă. Serviciu bun!
Trec arici, urşi, căprioare,
Cu Merţane sclipitoare,
B.M.V-uri, Logan, Jeep,
Că e tânăr, sau bunic,
Dau “dreptul” că e o modă!
Nu lei, ci o mie, două,
De euro sau dolari.
Am pomenit eu şpăgari?
Asta aţi gândit-o voi!
Animăluţe de soi,
Nu se-ndură să te lase,
Să-ţi pierzi ore preţioase,
Când poţi să ajungi degrabă,
Poate ai şi altă treabă.
Ori să paşti din iarba grasă,
Iarba dulce de acasă;
Fericit că-i vezi pe-ai tăi,
Sufletişti, nu despoţi-răi!
Şi-apoi treci orice doreşti,
Ca în vicii omeneşti:
Mai un “praf”, ţigări, ori aur,
Poţi să strecori un tezaur,
Dacă nu eşti un scârţar,
Şi laşi generos ca dar,
Din bogata contrabandă,
Cu ofertă la ofrandă!
Şi-ţi vorbeşe blând, şoptit,
De nu-i dai, te-a repezit,
Şi aştepţi, posibil, zile,
Pentru-o dreaptă vămuire!
Bursucelu-i indulgent,
Te controlează discret,
N-atrage priviri spre el;
La ureche, uşurel,
Îţi şuieră cu stupoare:
-Puşcăria, frăţioare
Te mănâncă! Dar ani grei!
-Să trăiţi! Două sau trei?
Şi-a închis ochii, căci zău,
Ce-ai face în locul său?
Nu poţi refuza defel,
Numai dacă eşti tembel!
-Plăcuţe de frână…false?!
Te costă vreo cinci sau şase…
Vorbim în euro, vere!
Cum vrei să-mi adun avere?
-Ce-ai aici? întreabă sec.
-Ţigarete…vreau să trec…
-Donează ceva la mine!
Sănătate! Numai bine!
-Domnişoară, valijoara.
Fuguţa, ne prinde seara!
N-ai voie…Eşti minunată,
Hai, grăbeşte-te odată!
-Hei, aur?! Doar ce-i pe tine,
Obsev că ai ceva, kile…
Mulţumesc, hai treci în faţă.
Însă pică de paiaţă,
Când o vulpe l-a filmat,
Şi-a fost pe loc arestat!
Stă acuma la răcoare,
Gândeşte: “Pagubă mare!
Când o să ies peste ani,
Drăguţii mei gologani,
Au şi pui şi puii lor…
Şi voi avea trai uşor!
Da-s viclean, se “umflă-n pene”,
Că-s în bănci elveţiene!”
*
Ca o morală:
*
Când deţii un noroc chior,
Şi vii în picaj din "zbor",
Ştirbeşti doar imaginea,
Căci nimereşti pe-o "saltea"!

Agonia leului

Rege cu valoare mare,
Cu faimă uluitoare,
De feroce şi tiranic,
S-a plimbat prin U. E. falnic,
Prin hăţişuri de savană,
În maşină-europeană,
Ce-a costat euro, mii,
Un preţ de "bijuterii".
Cu lanţ sclipitor, la gât,
Din aur fin, cel mai scump:
Douş' patru de karate!
La mâini, brăţări agăţate,
Degete cu ghiuluri grele,
Răsfirate între ele.
(Alipire cum să fie
De atâta bogăţie?!)
Dar nu merge l-a vânat,
Iată, moda s-a schimbat!
Fraieri erau doar străbunii,
Care pândeau ca nebunii,
Ore-ntregi o căprioară,
Alte ori şi până-n seară,
Şi nimic nu izbuteau,
Tare primitivi erau!
El e şmecher declarat.
Când ceva "bun" a vizat,
Nu stă cu limboaca scoasă,
Să-i pice pradă la masă!
Pune carduri evantai,
Cică-ar fi căldură, vai!
(Pe aşa arşiţă mare,
Inventezi pentru-o răcoare,)
Un ingenios, şiret!
Căpriţe sunt berechet!
Nu-i atras de căprioare,
Sunt "slabe" parcă-s mioare!
El ţinteşte "bunăciune",
Pe "Euroaicele" fine,
Cu stil şi minţi ascuţite,
Şarmante şi instruite.
Una-i dă ocol, zâmbeşte,
Mirată că n-o goneşte.
Se uită galeş spre leu,
De-l ameţi: -Dragul meu,
M-a sleit soarele tare,
O să cad bleagă şi moale,
N-ai putea să-mi împrumuţi,
Evantaiul tău drăguţ?
Hei! Rege să fie prost?!
-De acord, dar contra cost!
S-a răcorit domnişoara,
A venit şi surioara,
Şi altele-nfierbântate,
Golind cardurile toate!
Ba a vândut pe nimic,
Şi bolidul lui cel şic,
Lanţul, ghiuluri şi brăţări,
Dar a rămas şi cu dări
De dat la stat, căci bogat,
Şi pe coamă-a fost taxat!
Sărăcit, slăbit, flămând,
Trist, cu botul în pământ,
Murmură că-i ramolit:
"Doamne, sunt un jerpelit!
Neglijat, fără valoare,
"Euroaice" sclipitoare,
M-aţi secătuit de tot!..."
Stând închircit, într-un cot,
Aşteaptă de-o vreme bună,
O idee să îi vină,
Ca să iasă la liman.
A trecut o lună, un an...
Tot neputincios, sărac,
În agonie posac,
Se roagă de U E, o Stea!
Un împrumut să-i mai dea!

Ca o morală:

Leul-persoană

Din fală şi aroganţă,
Risipeşti munca de-o viaţă.
Cardul, contul, s-au golit,
Pune-te pe milogit!
Ei, acuma când eşti "mic",
Vezi cine-ţi mai e amic!

Leul-monedă

Dacă n-ai fost chibzuit,
Într-o clip-ai sărăcit!
Caută o redresare,
Nu la U.E. o salvare;
Angajează-ţi un "contabil",
Poate este mai capabil!

Tauru-i taur! Bou-i bou!

Taurii cu gâturi groase,
Pasc din ierburi mătăsoase,
Proaspete, dulci şi mănoase,
Ecologice, gustoase.
Pielea-i întinsă, lucioasă,
Plesneşte de sănătoasă!
Copite robuste, tari,
Şi în frunte steluţari.
*
Boii cu jugul de gât,
Au "Interzis!" l-a păscut!
Trag de car căci biciul doare,
Peste coaste şi spinare.
Gât subţire, tăbăcit,
De efort şi hămălit.
Primesc arar nişte paie,
Şi dorm numai prin noroaie.
Piei murdare, jerpeliţi,
Nesătui şi oropsiţi!
*
Seara prin baruri se duc,
Mulţi servesc un singur suc!
Taurii intră cu fală,
Şi scot "caşcavalu"-afară,
De se-adună la Joiene,
Şi mândri se "umflă-n pene",
Privind cu silă de sus,
La boul sărac, supus.
Şi-apoi râd cu guri căscate,
Că deţin juguri uzate!...
*
Văcuţe fine, stilate,
Râd şi ele pe-nfundate.
Fete superbe, cucoane,
Moderne cu silicoane;
Percing-uri în nas, sprânceană,
Că-i Tărcată,ori Joiană;
Pulpe zdravene, ochi vii,
La gât cu bijuterii.
S-a dus vremea de broboadă,
Mai poartă doar câte-o babă!
*
Tânjind trist, un bou oftează,
Şi la văcuţe visează!
Ar da ani, şi mulţi din viaţă,
Să nu mai fie paiaţă!
Zi de zi, seară de seară,
Să meargă pe ulicioară
Cu tăuroaicele zvelte,
Delicate şi cochete...
*
Nu ştiu ce bău săracu',
Dar deodată-i cade capu',
Pe masă, cu jug cu tot,
De s-a lovit şi la bot!
Sânge cald, roşu-aprins,
S-a ivit şi s-a prelins....
Taurii râdeau pe brânci:
-Sărăntoci vrednici de munci!
După ce că-s vai de ei,
Se mai dau în crâşmă, Zmei!
Vor pe vaci să cucerească
Cu nărăvire lumească!
*
A plecat ca un bufon
Bombănind ca şi un om:
-Când ai jugul atârnat,
Iar de guşti şi tu odat'
O picătură de bere,
Trupu-şi pierde din putere!
De-aveam picioare de taur
Şi la gât mare "tezaur",
Carduri pline, parfumat,
Sigur aş fi rezistat
Şi-aş fi fost şi admirat.
Dar aşa-s un bou ratat!

Ca o morală:
Când te naşti cu "stea" sub soare,
Ai o lume la picioare!
De te-ai născut bou, măi frate,
Duci jugul până la moarte!

Năzuinţa porcului

Un porc gras, diform ca Dracu',
Frustrat că nu-l duce capu'
Să compună un poem,
El cu viaţă de boem,
Răsfăţându-se-n noroaie,
Mâncând sâmburi din "gunoaie";
Perfidul e indignat,
Că vrabia de pe gard,
Inspirată, compunea
Versuri care le cânta
Ca o dulce turturea!
Ba mai mult, se şi oua.
Năzurosul doar se-ndoapă
Cu lături, resturi, bea apă,
Grohăie de te-asurzeşte
Şi-ofuscat doar cleveteşte:
-Mi-ai făcut mintea, felii,
Numai în cântat o ţii!
Deranjezi, nici n-ai talent,
Drept ca nuca în ciment!
Sau perete...Mai contează?
Du-te şi te afişează
Cu această cârâială,
Într-o pădurice goală!
Şi otravă dacă-ai fi,
Mai uşor te-aş "înghiţi!"
Însă jegosul, în sine,
Ştia că ea cântă bine,
Dar nu suporta, se pare,
Că pasărea-i cu valoare,
Căci e jalnic eclipsat,
De-o "fărâmă" de pe gard!
Cum şedea-mbuibatul jos,
Auzi discret pe-un moş,
Ce-i replică lui nepotu':
-Ţi-o ieşi când zboară porcu'!
Rămânând uimit pe gânduri:
"Ce ascund aceste rânduri?
Cine-a zis că-s dobitoc?
Cred că pot zbura, socot!"
Se ridică din nămol,
Îi dă gardului, ocol,
Năzdrăvan, prinde elan,
Iată-l zboară-i genial!
Mare deziluzie!
Acum în concluzie:
Capul grozav, l-a buşit,
Sângele i-a năvălit,
Pe la râtul cel murdar,
Râvna i-a fost în zadar!
Împovărat de durere,
Zăcând prins, între zăbrele,
Gemând trist şi aiurind,
Stăpânul ager, sărind,
Iute l-a sacrificat!
Dar se scarpină în cap:
-Turbare la porci, nu-i, zău,
Cred că a făcut a rău!
*
Morala:
*
Când altul este mai "bun",
Chiar de pare un "mărunt",
Vrei să-l imiţi? Iată-ţi spun,
Nu uita un amănunt:
Dorind să-l întreci, zelos,
Să nu ajungi şi mai "jos"!

Insomnii de grija altuia

Capra are insomnii,
S-ar duce pe trei câmpii,
Să zburde ca o năucă,
Căci somn bun, nu mai apucă!
*
Se zbuciumă nopţi de-a rându',
O macină straşnic, gându',
Nevroză dac-ar avea,
Nu s-ar vânzoli aşa!
*
Şapte nopţi un ochi n-a-nchis,
Se frământă: "Ce dichis
O fi folosind măgarul,
De strânge banii cu carul?!
*
Nu-i nici prost, nici prea deştept,
Pe departe înţelept,
Ce face, ce învârteşte...
Căci averea îi sporeşte!"
*
Nopţi albe şi chinuite,
Are, şi-o scurmă prin minte,
Căci porcu', netot de pică,
Are vilă frumuşică!
*
Se lăfăie singurel,
N-are scroafă, nici purcel,
Ea cu ţap şi iezişori,
Stau în ţarcuri. Mai să mori!
*
Cum să o cuprindă somnul,
Când şi boul nostru, "domnul",
Ce-a cărat jugul o viaţă,
Are mall de lux în piaţă!
*
S-a lipit în mod bizar,
De actualul primar,
Şi e boss în moţ de târg,
Umflându-şi contul cu sârg!
*
Zorii o prind! Nu adoarme,
Căci vacile cu lungi coarne,
Şi-au "tras" câte-un tăuraş,
Şi-s cucoane la oraş!
*
Când mai vin pe la părinţi,
Pe la sărbători cu Sfinţi,
Păşesc cu silă prin tină,
Că deh, sandaua e fină!
*
La oaie o lună-ntreagă,
A cârcotit: "Neam de bleagă
Din gene, şi e patroană,
Însă nu dă de pomană!
*
O scârţară, o urâtă,
Zici că a mâncat cucută!
Merge zilnic la masaj,
Iar slugile pe islaz!"
*
Cum s-o ia somnul, pe bune,
Când are griji multe? Spune!
Nopţi întregi s-a perpelit,
Până a murit, subit!
*
Au târât-o lupii suri,
Înşfăcând hălcile-n guri,
Ducând-o pe trei câmpii,
Scăpând-o de insomnii!
*
Morala:
*
Grija altuia de-o porţi,
Ofuscat, pierzându-ţi nopţi,
Făr' să dormi, te-mbolnăveşti,
Şi sigur o s-o "mierleşti"!
*
Fii mulţumit cu ce ai,
Viaţa nu-i un colţ de Rai!
De mergi în Iad, nici atât,
Că-ţi ţin dracii de urât!

Jinduind la căpriţe

Un ţap, cam surd şi bătrân,
Vede căpriţele-n drum,
Tinere, ah, nişte fâţe,
Născute ca să-l aţâţe!
*
Se zgâi printre zăbrele,
Ce s-ar mai juca cu ele!...
Aşa slăbănog, "trecut",
Pe toate le-ar fi avut!
*
Dar nu poate, capra lui,
E muierea dracului!
I-ar scoate ochii, nebuna,
Doar să nu vadă nici una!
*
Ea e o proastă grămadă,
Blana-i atârnă să-i cadă,
Tuşeşte, zbiară, se vaită,
Ar zvârli-o într-o haită!
*
Dar nici lupii, se gândea,
Nu s-ar mai uita la ea!
Decât colţii să şi-i piardă,
Mai bine foamea să-i ardă!...
*
Jinduind, târâş pe burtă,
O înjură, o insultă,
Că-i mâncase tinereţea,
Şi-i acreşte bătrâneţea!
*
Fluieră după căpriţe,
Astea chicotesc. Leliţe!
Se răsucesc să-i arate,
Semne că-i moş, nu mai poate!
*
Provocare şi insultă.
După capra lui, cea slută,
Iată, alte şugubeţe,
I-au făcut orgoliu, zdrenţe!
*
Înfuriat şi năuc,
Sare peste un uluc,
Şi se-avântă peste gard,
De-ai fi zis că-i leopard!
*
Scopul său era să cadă,
Peste caprele grămadă,
Să prindă una sub el,
Că prea îl credeau tembel.
*
Fatală aterizare!
Căzu cât era de mare,
Lângă un ţap furios,
Tânăr, aprig şi vânjos.
*
Din cinci lovituri dreptace,
Ţapul e pe spate, zace,
Între capre rele, proaste,
Ce-l loveau pe rând, în coaste!
*
Ţapu' june-l ia în coarne,
Şi peste caprele, doamne,
Îl aruncă peste gard,
Căzând ca orice moşneag!
*
Capra lui s-a mâniat,
Cu bastonu' strâmb, i-a dat,
Peste bot şi peste faţă,
"Eşti o pară mălăiaţă!"
*
Ca o morală:
*
Ţapule tont, derbedeu,
Ramolit, te-ai crezut zmeu?
Vezi de capra ta, băiete,
Lasă căpriţele zvelte!
*
Spune-mi ce ai folosit?
Ţapul tânăr te-a snopit,
Şi capra ta, bătrânică,
Ţi-a "dat" ca o tinerică!
*
Când mai ai zile vreo trei,
Ia-ţi ochii de la femei.
Şi n-o face pe deşteptul,
Fă-ţi mai bine testamentul!

Impressum

Texte: Aurora Luchian
Lektorat: Elena Vornicescu
Tag der Veröffentlichung: 04.09.2012

Alle Rechte vorbehalten