Volumul II


Volumul de Poezie « RONDELUL PRIMEI
DURERI »
De Maria Niculescu


Editura si realizarea cu sprijinul colectivului Literar
“Negru pe Alb “


Copertă de Chiriac.C.Marius
Editată pe data de 1 Septembrie 2012


Toate drepturile asupra acestei producti literare ii sunt rezervate autorului Maria Niculescu

1. RONDELUL ALBEI NINSORI
2. G L O S A
3. RONDELUL FRUMOASEI DOAMNE
4. RONDELUL PAJIŞTII CU CRINI
5. RONDELUL BIBELOULUI GINGAŞ
6. RONDELUL IUBIRII
7. Rondelul destinului codat
8. RONDELUL IUBIRII II
9. RONDELUL VISULUI NEVISAT
10. RONDELUL BLÂNDULUI EMIN
11. RONDELUL ZEULUI ÎNTUNECAT
12. RONDELUL NEBUNIEI
13. RONDELUL ALEII CU CASTANI
14. RONDELUL RAMULUI NINS
15. RONDELUL PRIMĂVERII
16. RONDELUL IERNII
17. RONDELUL CIOCÂRLIEI
18. RONDELUL VERII
19. TRECUT-AU ANI….
20. RONDELUL VÂNTULUI NEBUN
21. RONDELUL TOAMNEI
22. RONDELUL UNEI FRUNZE TRISTE
23. RONDELUL COPACULUI ÎNTOMNAT
24. RONDELUL CRINULUI
25. RONDELUL COPACILOR RUGINIŢI
26. RONDELUL RÂSULUI
27. G L O S A II
28. G L O S A IV
29. 24 IANUARIE
30. CRĂIASĂ, ZEE ŞI PRIVIGHETOARE
31. UNIŢI ÎN JURU’-A SFINTE LEGĂMINTE
32. AM SĂ REVIN LA TINE
33. NICOLAE IŞTOC
34. CÂNTEC PENTRU CATY, DARLINGTONIA
35. VINOVAŢII FĂRĂ VINĂ
36. IUBIREA, CE-I?
37. DESTĂINUIRI

RONDELUL ALBEI NINSORI

E luna mai şi ninge lin
Cu fluturi moi ca de mătasă,
Ce-şi dau sărut şi-n jos se lasă.
Pe-ntins e alb, un alb deplin.

E nuntă-n arbori de mălin,
O porumbiţă e mireasă,
În luna mai când ninge lin
Cu fluturi moi ca de mătasă

În ambientul opalin,
Sub cea ninsoare albă, deasă,
O libelulă e-n declin,
Ceilalţi dansează, nici le pasă
Că-i luna mai şi ninge lin


G L O S A

E dură viaţa, timpu-i mic
Ne vine fiecărui rândul,
Fă imposibil din nimic
Visu’-nfloreşte-l, nu-ngropându-l.
Deschide-a’inimii fereşti
Şi faptei bune dă-i nemoarte,
Te-nchină Domnului că eşti,
Din Har, tu, harul îţi împarte.

Dospeşte, crudă, a ta faptă
Şi cu răbdare, şi-nţelept,
Acelor ce în drum aşteaptă,
Împarte-o după cum e drept.
Ignoră lucruri ce-s precare,
Nu-ţi fă din Soare inamic,
Dar nici din neagra-ntunecare,
E viaţa dură, timpu-i mic.

E făr’ de sens de ţi-ai propus
De unul viaţa a petrece
În van dorind urmaşi spre-apus:
Vei fi ca steaua, stins şi rece.
Înmugureşte mugur rar
Înspre Lumină îndrumându-l
Pân’ va ajunge în Florar,
Ne vine fiecărui rândul.


Precum oţelul te căleşte
Prin apă şi prin foc trecând,
Cuprinde viaţa ca-ntr-un cleşte,
Fii maleabil când şi când.
Te îndoind, de simţi vreodată,
Nu spune:”Doamne,-s de nimic”,
Îţi dăruie fiinţa toată,
Fă imposibil din „Nimic”.

O dată mori! Fii curajos!
Născând, de nu-ţi cunoşti destinul,
Nu eşti, de nimeni, mai prejos,
Priveşte, dar, al cupei plinul.
Te-ntremuri că vei fi pământ?
Dă sensul bun la al tău, gândul,
Crede în ce-i frumos şi sfânt,
Visu’-nfloreşte-l nu-ngropându-l.

Dreptatea-ţi fie veşnic pază
Iar Cinstea-ţi fie vrednic scut,
Luminii, Calea, o urmează,
Cutează-nspre necunoscut.
Când valul tulbur’ te încearcă
Nu dispera că, singur, eşti,
Vâsleşte pe-a Speranţei arcă,
Deschide-a’ inimii fereşti.


Minciuna vinde-o nimănui
Şi-ajută suflete păgâne
Te-ncruntă când dreptate nu-i,
Ce pierzi, Onoarea de-ţi rămâne?
Ştii Bunătăţii vreun cusur?
Ştii, Fericirea, cum se-mparte?
Fă-i Răutăţii părul sur
Şi Faptei bune dă-i nemoarte.

Eşti pus adesea la încercare?
Te simţi neînţeles, frustrat?
Vei trece toate, cu răbdare
Pe drumul cel aventurat.
Fii indulgent cât se cuvine,
Te-ncrede-n legile fireşti,
Când toate s-or sfârşi cu bine,
Te-nchină Domnului că eşti.

Nu furi, nu judeci şi nu minţi,
Ce faci cu-o lume ce-i coruptă
Ce li-a uitat de legi şi sfinţi?
De, contra-ţi stă, în contra-i luptă.
Îţi fie vorba fără spini
Şi lege-ţi fie Marea Carte,
Învaţă of-uri să alini,
Din Har, tu, harul îţi împarte.


Din Har, tu, harul îţi împarte,
te-nchină Domnului că eşti,
Şi Faptei Bune dă-i nemoarte,
Deschide-a’inimii fereşti.
Visu-nfloreşte-l, nu-ngropându-l,
Fă imposibil din „Nimic”,
Ne vine fiecărui rândul,
E dură viaţa, timpu-i mic.


RONDELUL FRUMOASEI DOAMNE

Frumoasă şi distinsă doamnă
Pictează Firea se jucând,
Culori aşterne, rând pe rând,
La nostalgie ne îndeamnă.

Cu tente arămii înseamnă,
Urmând autumnalu-i gând
Frumoasa şi distinsa doamnă
Pictând, cu Firea se jucând.

Din joaca-i însă, colorând,
Mirific, un tablou de toamnă,
Concepe, apoi surâde când,
Observă Arta ce înseamnă,
Frumoasa şi distinsa doamnă.


RONDELUL PAJIŞTII CU CRINI

Pe-o pajişte în alb de crini
Venit-am să mă-îmbăt de-arome,
Ca-n vis, deodat’, fiiri bonome
Apar, la chip frumoşi, senini.

Nu-s juzi ai groaznicei Sodome,
Nu par de-aproape, nu-s vecini
Ai pajiştei în alb de crini
Cu-îmbătătoare,-alese arome,

Par blânzi arhangheli, genuini
Nu sunt nici oameni, nici fantome,
Nici preoţi, papi ai vechii Rome
Dar simţi c-ai vrea, lor, să te-nchini
Pe-o pajişte în alb de crini.


RONDELUL BIBELOULUI GINGAŞ

Un bibelou gingaş şi rar
Pe raftul bibliotecii, şade,
De la o fire cumsecade
Primitu-l-am, într-un pătrar.

Când clipele sunt reci şi fade
Preschimbă-al lor itinerar
Cel bibelou gingaş şi rar
Ce-n raftul bibliotecii şade.

Împodobit de-un aurar,
Sunt mulţi acei ce vor să-l prade;
De gânduri albe făurar
E-atât de fin deşi nu-i „made”
Cel bibelou gingaş şi rar.


RONDELUL IUBIRII

Din crin şi rouă s-a născut
Fără de preţ, iubirea noastră,
Din albul lui neprefăcut
Şi strălucirea ei măiastră.

Ea, Luna, ne-ndemna tăcut
Cu intuiţia-i sihastră,
Iar crin şi rouă au născut
Fără de preţ, iubirea noastră

Era o noapte aproape-albastră,
Noi, ocrotiţi de-albastru scut.
Şi-n cel decor de ne-ntrecut,
Iubirea-n colţ rotund de astră,
Din crin şi rouă s-a născut.


Rondelul destinului codat

Ne naştem, însă, ce ciudat!
Murim încetul cu încetul,
Sfârşim al vieţii alfabetul
Când nu gândim, dar ne e dat.

Pe-al Cronosului minaretul,
Destin, profeţii, au codat,
Ne naştem, însă, ce ciudat!
Murim încetul cu încetul.

Pe drumul silnic, neblindat
Păşim cu stângul sau cu dreptul,
Ades ni-i sufletul trădat
De-al vieţii truc, al ei pamfletul..
De ce mai naştem, nu-i ciudat?


RONDELUL IUBIRII II

Iubirea-i scumpă, cum s-o ceri?
Iubirea-i sfântă, nu se fură,
De ce să furi lacrimi, dureri
Şi chin şi dor peste măsură?

Când chipu-i naşte vagi păreri,
Ades, părerea naşte ură.
Iubirea-i scumpă, cum s-o ceri?
Iubirea-i sfântă, nu se fură.

Bogată-n dar, bogată-n vreri,
E rară, suavă şi pură,
A Herei pecete:”Să speri”,
Din jar mocnind, şi fum, şi zgură.
Iubirea-i scumpă, cum s-o ceri?


RONDELUL VISULUI NEVISAT

Un vis a fost? Dar n-am visat!
Văzut-o-am şi eram trează,
Era cu mult după amiază,
De nori, sta, Cerul, înţesat.

Nu văd pe cineva să crează
Că moarte-n urmă a lăsat,
Un vis a fost? Dar n-am visat!
Văzut-o-am şi eram trează.

Trecu aşa, ca o sfârlează
Cu-al ei linţoliu peste sat
Călcând cu pinteni, apăsat
În inime fără de pază.
Vis să fi fost? Dar n-am visat!


RONDELUL BLÂNDULUI EMIN

Mirabilă fiinţă făr’de moarte,
Ai înflorit al Domnului Cuvântul,
L-ai aninat în teiul, pomul, sfântul,
I-ai dăruit parfum şi tentă-aparte.

L-ai veşmântat cu-al dragostei încântul
Şi l-ai stropit cu-arome din departe,
Mirabilă fiinţă făr’de moarte,
Ai înflorit al Domnului Cuvântul.

O, blând Emin, ‚mi-eşti, inimii, drag, foarte.
De-ţi aminteşti, cobori pe-al tău pământul
Să povestim din preaslăvita-ţi carte,
Să-ţi preamărim al vorbei tale-ncântul,
Mirabilă fiinţă făr’de moarte.


RONDELUL ZEULUI ÎNTUNECAT

Iubitul meu, de ce-ai plecat
Lăsându-mi inima săracă?
Oare căzut-am în păcat
Că te-am slăvit? E, şi ce dacă!

O, zeul meu întunecat,
Întunecată a ta joacă;
De ce-ai plecat? De ce-ai plecat
Lăsându-mi inima săracă?

‚N-al Năzuinţelor Ducat
E trist şi-atâta promoroacă!
Iubirii-legi am încălcat,
Spre’Nalt fereastra e opacă,
Iubitul meu, de ce-ai plecat?


RONDELUL NEBUNIEI

Sunt logodită cu Cristos
Iar cei din jur mă cred nebună-
Cu-un aer dulce şi sfătos
La glume când le cânt în strună.

I-aş însori cu a mea strună
De carme, nu ar fi frumos?
Sunt logodită cu Cristos
Iar cei din jur mă cred nebună.

O, Doamne,-mplină a lor lacună,
Le-mbună suflul prea muntos,
Nu orice om e păcătos,
Nu-i mintea orişicui taifună
Şi-i logodi-vei cu Cristos.


RONDELUL ALEII CU CASTANI

Îţi aminteşti? Eram puştani,
Priviri de foc mi-ai aruncat,
Eu, jarul inimii-nfocat
Ţi-am dăruit – trecut-au ani….

De-a Fericirea ne-am jucat,
Sub floare albă de castani,
Îţi aminteşti? Eram puştani,
Priviri de foc mi-ai aruncat.

Iubirea ne-a lăsat sărmani
Departele te-a înfăşcat,
Pieri aleea cu castani,
Destinul fu ne-nduplecat.
Îţi aminteşti? Eram puştani.


RONDELUL RAMULUI NINS

Un ram ce-i nins cu albă floare
De albu-i s-a înnamorat
Şi era sfânt de-adevărat,
Şi era sfântă încântare!

În ambientul odorat,
Sub raze blond strălucitoare,
Un ram ce-i nins de albă floare
De albu-i s-a înnamorat.

De a-Învierii sărbătoare,
Slăvi norocul nesperat;
Uimirea-i dând în admirare,
Se leagănă întremurat
Cel ram ce-i nins cu albă floare.


RONDELUL PRIMĂVERII

O. Primăvară,-ai revenit!
În inima-mi e sărbătoare
Şi, ce minune, dă să-nfloare
În câmp cu purpur iconit.

Surpriză verde-aromitoare
Prin nori cu fibră de granit,
O, Primăvară,-ai revenit!
În inima-mi e sărbătoare.

Nadir surâde spre Zenit,
Se veselesc, pe câmp, mioare
Şi câmpul, Rai, a devenit
Miraculoasă transformare!
O, Primăvară,-ai revenit!


RONDELUL IERNII

Se-mbracă, Firea, în argint,
Veşmânt stelar cu mii de stele,
În ramuri leagănă-acadele
Ce, efemerul, nu-şi dezmint.

Flori niveatice, rebele
Sub steaua dulcelui alint
Îmbracă, Firea, în argint,
Veşmânt stelar cu mii de stele.

Coloane suple de Corint,
Lui Cronos, parcă, infidele,
Îşi prind brăţări din hiacint
Iar raze clopoţesc prin ele
Când Firea, toată,-i în argint.


RONDELUL CIOCÂRLIEI

De-ar fi să fiu o ciocârlie,
A Soarelui, să fiu, iubită,
Îmi fi-va inima-nsorită
Şi viaţa plină, o folie!

Şi în iubirea-mi nerostită
Aş pune-n tril melancolie
De-ar fi să fiu o ciocârlie,
A Soarelui să fiu iubită.

Aş fi a dragostei solie,
De mândra floare-ngelozită.
De şi-ar aşterne Vara-n glie
I-aş spune să întârzie-o clipă,
De-ar fi să fiu o ciocârlie.


RONDELUL VERII

A Paradisului Crăiasă,
Ai revenit să ne răsfeţi
Şi, hăruită de profeţi,
Să ne răpeşti din nori ce-apasă.

În viaţa-anostă de asceţi,
Tu,-nfloritoare, luminoasă,
A Paradisului Crăiasă
Ai revenit să ne răsfeţi.

De-al tău parfumul suntem beţi,
Văl înflorat pe-ntreg se lasă,
Bine-ai sosit din nou acasă
O, muză-a marilor poeţi
Şi-a Paradisului Crăiasă.


TRECUT-AU ANI….

Trecut-au ani sau poate doar o clipă,
Oricât ar fi, aceeaşi e durerea,
Fugit-ai bucuriilor risipă,
De ce atât de crudă-ţi fost-a vrerea?

Te-ai dus printre prieteni, ştiu prea bine,
Poeţii te chemat-au printre stele
Să străluceşti-, poete sunt şi ele-,
Să aninaţi Cuvântului aldine.

Nu-i rău, e rău pentru aceia care
Au sărăcit, li-i inima-mpietrită,
Stă-n piepturi lăcrimând o stalactită,
Am sărăcit cu-o inimă prea mare.


Tristeţea depărtării ne frământă,
Durerea lipsei tale ne înclină,
A cui să fie nedorită vină?
De nu e vină, este lege sfântă,

O lege, Dumnezeul, ce-o cunoaşte,
O lege-a Firii şi a Nefiirii,
De ai plecat în lumea Nemuririi
Te aşteptăm să vii cu Hrist,de Paşte.


RONDELUL VÂNTULUI NEBUN

Pribeagul vânt a poposit
Printre frunzişul de aramă,
Şoptit, pe alte căi le cheamă,
E vânt deştept şi iscusit.

Hoinarul, a băgat de seamă
De sufletu-mi ce-i oropsit;
Din pribegie- a poposit
Printre frunzişul de aramă.

O, vânt nebun, nepricopsit,
Au prins, de tine, toate, teamă:
Şi om, şi pom, şi fân cosit
Plătit-am Toamnei scumpă vamă
Pribeag când, tu ai poposit


RONDELUL TOAMNEI

Cu galben-arămit veşmânt,
Impunătoare, mândră, trece
Peste-un cuprins, de suflu-i, rece
Născând şi-uimire şi încânt.

La-a sa venire se petrece,
Belşug aduce, joc şi cânt
Ea,-n arămit şi roş veşmânt
Impunătoare, mândră, trece.


Stilist mai sumbru, domnul Vânt,
O tachinează, vrea a-o-ntrece,
Însă puţini ca dânsa sunt,
Cât Vântul face dânsa, zece
În roşu-i arămit veşmânt


RONDELUL UNEI FRUNZE TRISTE

De ramul unui tei uimit
O frunză tristă se desprinse
Spre-un bătrânel cu gene ninse
Un dans al morţii a-ntocmit.

De teama unei ierni pretinse,
Pe-un fond ca-n basme, arămit,
Re ramul unui tei uimit
O frunză tristă se desprinse.

Renaşte, sfânt, al toamnei mit
Sub candelabrele aprinse
Când, spre un pat de dolomit,
Prin legi ce-n veci nu se omit,
Din ram, o frunză, se desprinse.


RONDELUL COPACULUI ÎNTOMNAT

A întomnat, al meu, copacul
Sădit de mine,-acum câţi ani?
Copacii sunt şi ei umani,
Îşi plânge frunzele, săracul.


Uitat-a al trăirii, veacul
Dar anii vieţii n-au fost vani;
Sădit de mine,- acum câţi ani?
A întomnat, al meu, copacul.

Bogat în sentiment, eu, dacul,
Iar el în frunze, nu în bani,
Găsit-am al durerii leacul,
Am fost prieteni, nu duşmani
Şi-am întomnat cu-al meu, copacul.


RONDELUL CRINULUI

De-un crin niveatic am fost
Sfios deşteptată-ntr-o seară,
Aroma-i, şi dulce, şi-amară,
Balsam rănii mele a fost.

Din starea ades solitară,
Ăst suflet ciudat şi anost,
De-un crin niveatic a fost
Sfios deşteptat-ntr-o seară.

Plătit-am o sumă bizară
La vama Iubirii, ce prost!
Gândeam că, pe lume,n-am rost,
Salvat într-o seară de vară,
De-un crin niveatic am fost.


RONDELUL COPACILOR RUGINIŢI

A ruginit pădurea toată,
În sufletu-mi s-a înnoptat,
Iar eu aştept neîncetat
Fiinţa scumpă, adorată

O, cât am fost necugetat,
Acum, târziu văzut-am, iată:
A ruginit pădurea toată
Şi-n sufletu-mi s-a înnoptat.

De-Amor când fost-am săgetat
Am ignorat a sa săgeată,
Bătrân, de dragoste-nsetat
Dar resemnat acum, văd, iată
Că-a ruginit pădurea toată.


RONDELUL RÂSULUI

Din râs cu poftă mă înfrupt,
Suav, parfumu-i mă înfloare,
Nectarul blond, ca rupt din soare
Liant e pentru glasu-mi rupt.

Exotic fruct, fără de care
Aş luneca în hău abrupt,
Din râs cu poftă mă înfrupt,
Suav, parfumu-i mă înfloare,

Cu neputinţa eu mă lupt,
Cu vechi dureri şi-adânci, şi-amare,
Dar nu mă voi lăsa corupt,
Mă-mplină a râsului favoare,
Din el cu poftă mă înfrupt.


G L O S A II

E dură viaţa, timpu-i mic
Ne vine fiecărui rândul,
Fă imposibil din nimic
Visu’-nfloreşte-l, nu-ngropându-l.
Deschide-a’inimii fereşti
Şi faptei bune dă-i nemoarte,
Te-nchină Domnului că eşti,
Din Har, tu, harul îţi împarte.

Dospeşte, crudă, a ta faptă
Şi cu răbdare, şi-nţelept,
Acelor ce în drum aşteaptă,
Împarte-o după cum e drept.
Ignoră lucruri ce-s precare,
Nu-ţi fă din Soare inamic,
Dar nici din neagra-ntunecare,
E viaţa dură, timpu-i mic.

E făr’ de sens de ţi-ai propus
De unul viaţa a petrece
În van dorind urmaşi spre-apus:
Vei fi ca steaua, stins şi rece.
Înmugureşte mugur rar
Înspre Lumină îndrumându-l
Pân’ va ajunge în Florar,
Ne vine fiecărui rândul.


Precum oţelul te căleşte
Prin apă şi prin foc trecând,
Cuprinde viaţa ca-ntr-un cleşte,
Fii maleabil când şi când.
Te îndoind, de simţi vreodată,
Nu spune:”Doamne,-s de nimic”,
Îţi dăruie fiinţa toată,
Fă imposibil din „Nimic”.

O dată mori! Fii curajos!
Născând, de nu-ţi cunoşti destinul,
Nu eşti, de nimeni, mai prejos,
Priveşte, dar, al cupei plinul.
Te-ntremuri că vei fi pământ?
Dă sensul bun la al tău, gândul,
Crede în ce-i frumos şi sfânt,
Visu’-nfloreşte-l nu-ngropându-l.

Dreptatea-ţi fie veşnic pază
Iar Cinstea-ţi fie vrednic scut,
Luminii, Calea, o urmează,
Cutează-nspre necunoscut.
Când valul tulbur’ te încearcă
Nu dispera că, singur, eşti,
Vâsleşte pe-a Speranţei arcă,
Deschide-a’ inimii fereşti.


Minciuna vinde-o nimănui
Şi-ajută suflete păgâne
Te-ncruntă când dreptate nu-i,
Ce pierzi, Onoarea de-ţi rămâne?
Ştii Bunătăţii vreun cusur?
Ştii, Fericirea, cum se-mparte?
Fă-i Răutăţii părul sur
Şi Faptei bune dă-i nemoarte.

Eşti pus adesea la încercare?
Te simţi neînţeles, frustrat?
Vei trece toate, cu răbdare
Pe drumul cel aventurat.
Fii indulgent cât se cuvine,
Te-ncrede-n legile fireşti,
Când toate s-or sfârşi cu bine,
Te-nchină Domnului că eşti.

Nu furi, nu judeci şi nu minţi,
Ce faci cu-o lume ce-i coruptă
Ce li-a uitat de legi şi sfinţi?
De, contra-ţi stă, în contra-i luptă.
Îţi fie vorba fără spini
Şi lege-ţi fie Marea Carte,
Învaţă of-uri să alini,
Din Har, tu, harul îţi împarte.


Din Har, tu, harul îţi împarte,
te-nchină Domnului că eşti,
Şi Faptei Bune dă-i nemoarte,
Deschide-a’inimii fereşti.
Visu-nfloreşte-l, nu-ngropându-l,
Fă imposibil din „Nimic”,
Ne vine fiecărui rândul,
E dură viaţa, timpu-i mic.


G L O S A IV

Cât exişti, fii cu măsură,
Rău sau bun nu e totuna,
De când veacul, născând ură,
De când veacul e minciuna.
După faptele-ţi, creştine,
Din Eterna-mpărăţie
Coborâ-va spre-al tău bine
Plata cuvenită ţie.

Vezi un prost? Să nu te mânii,
Nici pe vorbele-i mărunte,
Te-mpreună cu bătrânii,
Spre-al lor suflet îţi fă punte.
Vremea, când, cu-nţelepciune
‚Şi va aşterne-amprenta sură,
Poţi şi altuia a-i spune:
Cât exişti, fii cu măsură.

Cântăreşte stând deoparte,
Binele din rău culege,
Cearcă ale vieţii arte
Şi învaţă a ei lege.
Nu te-ncrede-n orişicine,
N-asculta, oricărui, struna,
Roza are mărăcine,
Rău sau bun nu e totuna.


Precum pari, de vei rămâne,
N-ai ce pierde, dimpotrivă!
N-a fost ieri cum va fi mâne,
Azi eşti veşnic în derivă.
Firea-ţi este schimbătoare
Şi eşti dur, cum viaţa-i dură,
Iar vrerea-i tot mai mare,
De când veacul născând ură.

Fie-ţi gândurile rare,
Din Credinţă-ţi fă amică,
Nu te pierde de Onoare,
Iar de Cinste să n-ai frică.
Nu te-ascunde după deşte,
Nu cârti aşa, de-a buna,
Ca şi vorba ce huleşte,
De când veacul e minciuna.

Dăruieşte şi nu cere,
Mai bogat vei fi de mâine,
Dă-le vorbelor cu miere
Şi le-mparte-n loc de pâine.
Ci, gândind la răul altui
Ce gândeşte al tău bine,
Te-o certa Domnul din ‚Naltu-I
După faptele-ţi, creştine!


Străduieşte-n toate cele,
Ca izvorul te strecoară,
Prin a’ timpului vâlcele
Însemnându-ţi Calea rară.
Te trezind cât lumea doarme,
Cât ce noaptea va să ţie,
Auzi-vei cânt de carme
Din Eterna-’Mpărăţie.

Cât, regrete, te încearcă
Şi cât suferit-ai, oare?
Fă din rugile-ţi o arcă,
Te-nălţa-vei sus, la Soare.
Dinspre-a Cerului fereastră
Cu reflexe celestine,
Pacea sfântă şi albastră
Coborâ-va spre-al tău bine.

Din viaţa-ţi fă poveste
Cu imagine cuminte,
Între file-aşterne, peste,
Adieri de-nvăţăminte.
El, citind, se va pătrunde
‚Ţi dăruind, din bogăţie,
Călător pe-a Vremii unde,
Plata cuvenită ţie.


Plata cuvenită ţie
Coborâ-va spre-al tău bine
Din Eterna-‚Mpărăţie,
După faptele-şi, creştine.
Cât exişti, fii cu măsură,
Rău sau bun nu e totuna,
De când veacul, născând ură,
De când veacul e minciuna.


24 Ianuarie
acrostih


Slăvită fii, a Izbăvirii fiică!
Lumină adunat-ai din Destine,
A sa înstrălucire, din ruine,
Visări spre culmi celeste le ridică.

Ăst scump pământ născut spre-mpătimire,
Trecut prin foc şi prin tăiş de spadă,
Istov şi sărăcie-a fost să vadă-
Extazul vitregind a sa fiire.

Zenitul însă a-nflorit; docile,
Ivitu-s-au pe cer, în cioc cu-o cruce,
Dorind la pace,-n lume spre-a o duce,
Entuziaste de-ntâmplare, acvile.


Iar zimbrii, solii ţării-nvecinate,
A ţării dragi purtând coroana sfântă,
Ne-nstăpâniţi spre zare se avântă
Urmând predestinări, de Zei, lăsate.

Aleasă, scumpă zi de sărbătoare
Restrişti ce-ai alungat şi, din Psaltire,
Iubirea ai adus spre o-mplinire,
Eşti bravă, de Unire născătoare!


CRĂIASĂ, ZEE ŞI
PRIVIGHETOARE
Sonet acrostih

Virgine licăriri şi-nvăpăiate
Extatică lucrare au surprins
Rodind rar filigran peste cuprins,
Oniric, fin veşmânt cu nestemate.

Nirvanic fald, din Eden ca desprins,
Invită la visare; din Cetate
Coboară carme sfânt îngemănate
Arpegii întocmind sub Ceru’-aprins.


Surprinsă-n ruga-i, pe un ram cu floare,
Timid întâi, amploare-apoi luând,
O, Doamne, ce minune, ce-ncântare!,

Ingenuu tril se auzi-ntr-un rând:
Crăiasă, zee şi privighetoare
Alintu-şi dăruia spre-ncânt, cântând.


UNIŢI ÎN JURU’-A SFINTE LEGĂMINTE


Din dragoste suntem creaţi, Părinte,
Şi cu Lumină suntem veşmântaţi,
Iubirea o-mpărţim şi suntem frţti
Uniţi în juru`-a sfinte legăminte.

Ni-i osebirea fără-nsemnătate,
O inimă-aceeaşi bate-n piept,
Urmăm Cuvântul Tău şi sfânt, şi drept,
În Marea Neagră înecăm păcate.

Lucrarea Ta-I măreaţa şi străluce,
Dreptatea Ta va dăinui mereu,
Alături noi vom fi chiar de-ar fi greu,
Ne-om însoţi în drum prin Sfânta Cruce.


Bulgar, român sau grec, suntem totuna,
Flori în Grădina Sfântă parfumând,
Acelaşi simţământ, acelaşi gând Inmuguri-vom azi şi-ntotdeauna.


AM SĂ REVIN LA TINE

Dedicată poetului M.Eminescu


Am să revin la tine precum Valul
Ce, n-ajungând colinei frunte dalbă
Să o sărute, să-i anine salbă,
Îşi plânge, ne-mplinirii, idealul.


Am să revin la tine precum Luna
Ce, după rugi în noaptea-i selenară,
Revine să-ţi aducă, înspre seară,
De-argint-o mângâiere, măcar una.


Am să revin cum Ariel, în dorul
De-a mângâia petale de mătasă,
Odihna-n nori ce-şi uită şi îşi lasă
Efluvii dulci, cu-al dorului fiorul.


Am să revin, Eminul meu, la tine
Şi, desluşind a spiritului cale
Să pot s-ajung Acolo, Sus, agale,
Spre-a nemuri-n asemănări, Destine.


NICOLAE IŞTOC


De ne-om iubi, ştiu, nu ne-am mai iubit
Am să te rog să nu mi te grăbeşti,
Deschide ale inimii fereşti,
Priveşte-mă în ochi, deosebit.

Când ochii-mi-ţi vor atinge goliciunea
Nu te sfii, sunt, ochii mei, cuminţi,
Nu ai motiv, doresc să-mi spui ce simţi
Când braţu-mi îşi va ţine strâns, minunea.

Simţirile-mi avide, înfocate
Să le primească, deci, să nu le certe,
Vom împlini speranţele incerte
Al unui dor nebun ce-n uşă bate.


Alinturi moi străbate-vor Eternul,
Vor mângâia gingaşe forme, toate
De nevăzut şi-atât de căutate,
Atât de simple în al lor misterul.

Desprinde-ţi, mult dorito-al minţii, gândul,
Cuprinde-mă şi mă mângâie-ntruna
Pe Soare cum l-ar mângâia ea, Luna,
Alese locuri să le-ocup, de-a rândul.

Tu mă cuprinde, îmi îndrumă paşii,
Ai mei fiori ’ţi vor stăpâni fiorii,
Iar dac-ar fi să ne găsească zorii,
Cei fericiţi vom fi noi, doi, rămaşii.


Nu te speria, nu-mi stă în gând minciuna,
Şi nici n-ar merita, Iubirea-mi, încă,
Deşi departe,-i tot pe-atât adâncă,
Victoria îţi las, de-o fi vreuna.

Această poezie este scrisă deN.Iştoc,
Nu ştiu ce titlu să-i dau, te rog să te
gândeşti tu, Sori.


CÂNTEC PENTRU CATY, DARLINGTONIA


Viaţă, puf de păpădie
Azi eşti, mâine nu se ştie.
Tu, o biată ciocârlie, Refren
Prigonită din pustie,
Azi eşti, mâine nu se ştie

Viaţă, puf de păpădie,
Azi eşti, mâine nu se ştie,
Caty, ţie îţi spun drept,
Nu că aş fi mai deştept,
Câte zile or mai fi
Tot pe tine te-oi iubi.


Cătyşoara mea iubită,
Nu mai fi aşa mâhnită,
Cît o fi cer şi pământ
Doar al tău sunt, pe cuvânt!

De durere-s frânt în două
Şi la mine veşnic plouă
Nici o rază nu se-arată
Cum era şi-a fost odată

De-i furtună sau de-i lin,
E Caty sau Cătălin
Şi de-i soare sau de ninge
Sufletul în mine plânge.


E-o legendă şi un mit
Iar eu o cruce vie,
Nimeni nu ne-a silit,
Ne-am văzut şi ne-am iubit.

Caty scumpă, spune-mi mie,
Ne-om vedea în veşnicie?
Cine-n lumea asta ştie
Căci aşa a fost să fie?

Darlingtonie iubită,
Soţie neasemuită,
Mama lui Cătălin, eşti,
Tu o fată din poveşti


Fata ce n-o po uita,
Tu, pe veci iubita mea,
Mamă soaţă şi amantă,
Prietenă, tu nu eşti moartă!

TAJ MAHALUL meu iubit,
Nicicând nu te-am părăsit,
Locul meu este acolo
Şi-s cu ea, nu mai sunt „solo”.

Nimeni nu ne-o despărţi,
Pe alta nu pot iubi,
Nimeni n-o să ne despartă,
N-oi umbla din poartă-n poartă.


Viaţă puf de păpădie,
Azi eşti, mâine nu se ştie… Refren


VINOVAŢII FĂRĂ VINĂ

Biblia ne osândeşte,
Popa ne tot ameţeşte
Cum c-am fi, cu mic, cu mare
Vinovaţi doar prin născare.

Păcătos, copil de ţâţă,
Păcătos doar de la viţă.
Omul stă şi se gândeşte,
Păcatul şi-l răscoleşte.

Şi de este, de nu este,
El tot crede în poveste.
Şi oricât de mult gândeşte,
Tot mai rău se ameţeşte.


Doamne, ce-ai făcut din noi?
Putregai şi doar noroi.
Vinovaţii fără vină
Sunt o operă divină!

Doamne, ce-ai făcut din noi?
Parcă-am fi doar nişte boi,
Vinovaţii fără vină
Sunt de-origine divină!


IUBIREA, CE-I?


Iubirea! Vai, e-o profeţie,
Ridic-o-n slăvi şi nimeni nu ştie,
Ce-i? O poezie, un roman? Te dai cu capul de pereţi
Eşti mut sau orb, frumos, urât – la fel păţeşti.

Ce-i iubirea, oare cine ştie?

Cine a iubit şi a păţit,
N-o poate descrie,
Cine-i iubit şi pătimit,
Zice că-i o prostie.


Ce te-ngroapă de vie,
Ca nimeni în lume să nu ştie
Că ai iubit şi-ai pătimit
Şi te arde-un dor cumplit!

Un dor cumplit, dar după ce?
Aceasta-i marea întrebare.
Iubirea-i poate doar o boare
Şi nimeni nu ştie de ce?

Te-atrage ea ca un magnet,
Poţi fi tu chiar un proclet,
Te-omoară şi tot ea te înfloare,
Om, cerşetor, împărat, culduş, e dat să te omoare.

Ce-i iubirea, oare, cine ştie?


DESTĂINUIRI

Iubitul meu, în zi de sărbătoare
Aş vrea să-ţi fac, din suflet, o urare
Dar cel mai mult aş vrea să fiu cu tine,
Când suntem doi îmi este-atât de bine!
În noaptea ce-a trecut, o noapte albă,
Am aninat Iubirii noastre salbă
Din perle pure, perle argintate
Fierbinţi ca rugul ce, în piept, se zbate;
Am înhămat un bidiviu din Soare
Rugându-l înspre tine, lin, să zboare,
Să îţi aducă pe a razei cale


O floare din buchetul vieţii tale,
Mii de săruturi dulci şi înfocate
‚Ţi va da din tolba ce o are-n spate
Iar ca să ştii că toate-s de la mine
‚Naintea-ţi, toate vor să ţi se-ncline.,
Să-ţi spună „La mulţi ani!” din a mea parte,
A celei ce îţi scrie din departe
Mai vreau să ştiu că a ajuns cu bine,
Să-i dai răvaş, iubite, către mine.
Tu să-l primeşti, degrabă îl ascultă,
Îţi va transmite sănătate multă
Şi fericirea cea adevărată
De-atâţia alţi din veacuri adorată.

Impressum

Texte: Maria Niculescu
Lektorat: Chiriac.C.Marius
Tag der Veröffentlichung: 31.08.2012

Alle Rechte vorbehalten

Widmung:
Poezia este tot si nimic mai mult decat ceea ce simtim in forma lirica, ea ne prin glasul ei ritmic si armonios "infrunta durerea, razi cat se poate caci tot la zi ajunge cea mai lunga noapte William Shakespear